Ce Va Fi In 2012 ?

Sunt sanse mari, ca uitandu-va la poza de mai jos, sa nu intuiti ce reprezinta.

Ei bine, poza este un colaj al simbolurilor electorale ale partidelor de la ultimele alegeri din Egipt. Si acum lucrurile se clarifica in parte: practic simbolul este foarte aproape de promisiunea principala a partidului respectiv, unii promit apa, altii libertatea presei (e senzational Nikonul ala flipuit), altii o ard pe sanatate, educatie sau lege si ordine. Pana la urma s-au gasit si unii sa puna piramida si presupun ca astia sunt traditionalistii.

M-am uitat la el minute bune si inca mai descopar lucruri noi si intelesuri pe layere mai subtile. O poezie.

Am inceput cu afisul asta, pentru ca 2012, Romania si vietile noastre vor sta esential sub mantra luptei electorale de la finalul anului. Si nu mai suntem la nivelul Egiptului dar o sa descoperim din nou alte hauri ale mizeriei politice, vom experimenta iar cele mai gretoase aliante si alaturari de persoane, menite a debusola complet votantul mediu roman, sa-i provoace lehamitea care sfarseste in aplicarea stampilei aleaia unde s-o nimeri.

Vom avea parte de scandal, suprize, rasturnari de situatie, dezvaluiri incredibile, gafe incredibile, gunoi, Caragiale, scarba, speranta, frustrare, drama, revelatii, curaj, impostura, promisiuni, promisiuni si alte promisiuni. Ce e sigur, e ca in 2012 nu o sa ne plictisim.

Hai La Multi Ani si nu uitati ca in 2012 vi se va cere iar sa faceti diferenta. Si culmea, e unul dintre acei ani in care puteti sa o faceti. Daca, bineinteles, nu vine sfarsitul lumii inainte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.