Ineptia Performantei

“E o mare onoare sa fii viu, e fascinant.”

neal-davies-full

Nu cred ca este facultativ sa ai un discurs, pe scena, cand castigi un premiu.

Cand esti cel mai bun din tara. Cand sute de ochi asteapta sa vada cine a facut respectiva campanie, sa inteleaga cum s-a ajuns acolo, cum apare performanta, sa vada oamenii din spatele deciziilor, sa isi traga inspiratie pentru un an de zile de atunci.

Cred ca esential, la orice festival, nu e numai despre premii ci si despre oamenii din spate, despre momentele alea in care poti sa adaugi premiului si sa transmiti ceva audientei. Cumva valoarea Oscarurilor nu consta numai in recunoastere ci si in momentul in care vezi oamenii putin altfel si te implici emotional in momentul respectiv, cand afli ceva din culise.

La noi spectacolul este insa total diferit. Vad directori de marketing si brand manageri speriati, fugind cat mai repede pe scaun, incalcindu-se in doua clisee, suierand un multumesc departe de microfon. E o fobie de scena, e o lipsa cronica de discurs, de pilda si incantare. Momentul e discreditat, dus in nimicuri, glume proaste, mentiuni si strigaturi.

Si aseara, la Effies am experimentat ce au insemnat 40 de ani de comunism. Au vorbit doi straini de zece ori mai bine decat orice roman.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *