PSD-ul In Simetrie Perfecta Cu El Insusi

Cel mai mare partid din Romania postcomunista, conform ultimelor alegeri, si-a ales zilele trecute un nou presedinte prin sistemul candidatului unic care obtine majoritatea absoluta, candidat care inainte de vot i-a ridicat pe toti in picioare sa tina un moment de reculegere pentru victimele comunismului.

In aceeasi piesa, intr-un pretins exces de dizidenta, presedintele Tineretului PSDist, Mihai Sturzu, se ridica si reclama acest comportament ca nimic altceva decat o intoarcere la comunism, uitand ca dumnealui a fost singurul candidat la functie la alegerile pentru sefia tineretului.

Escher__Relativity_611_586_60_s

8 Ani Si 300 De Studenti Mai Tarziu

Interviu acordat IQAds, la 8 ani de cand tin cursul de Publicitate On-line la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii in cadrul Universitatii Bucuresti.

10959303_835843229787404_5670699473223752183_n

Traseul tău către profesorat: când te-ai gândit prima dată că ai vrea să fii profesor? Cum ai luat decizia să o și pui în aplicare?

Nu m-am gandit eu, s-au gandit altii. Decanul de atunci de la Jurnalism si Comunicare cauta un practicant in digital care sa doreasca sa tina un curs despre on-line celor de la Masterul de Campanii de comunicare. Practic, dorea sa apropie studentii cat mai mult de lumea reala, de agentie, de procesul de comunicare in general, sa le dea cat mai multe indicii, informatii si experiente, care o sa le foloseasca imediat ce termina facultatea, relevante pentru mediul de comunicare real.

Eu mai participasem la tot felul de intalniri cu studentii dintr-o perspectiva ce le vindea domeniul acesta si incerca sa ii orienteze putin in alegeri de cariera si, cumva, eram familiarizat cu atmosfera si nevoile lor.

Ca urmare, am acceptat propunerea si m-am apucat sa fac un sylabus si cursurile respective, am inceput sa am primele intalniri cu studentii si iata ca sunt in al 8 lea an de cand fac asta.

Cum e să fii profesor într-un mediu atât de dinamic cum e publicitatea? Cum reușești să ții updatată programa școalară când ai de-a face cu un domeniu atât de mișcător?

Aceasta este partea dinamica a lucrurilor. In fiecare semestru trebuie sa updatez datele, exemplele, trendurile si asa mai departe. Practic, legatura cu realitatea se transfera si in aceasta munca de a livra studentilor mereu ce este actual si real.

Alta legatura cu realitatea este ca la curs discutam exemple de campanii care se intampla, campanii live sau in legatura cu trenduri actuale. Cursul este din ce in ce mai putin despre istorie si din ce in ce mai mult despre ce se intampla azi si cam ce se va intampla maine.

Totusi cea mai interesanta perspectiva este aceea in care constat ca studentii sunt foarte bine pusi la punct cu ce se inampla acum si mai putin cu cu ce se intampla acum trei ani. Deci este o ocazie buna sa invat si eu de la ei.

În ce feluri ai observat că se încearcă adaptarea sistemului de predare (overall) schimbărilor constante din industriile creative?

Cel putin la nivelul Universitatii si FJSC in special, se fac eforturi pentru a tine cat mai aproape trendurile si realitatea de partea de programa si exemple practice.

Nu este despre dotari si mijloace ci despre oameni si dorinta lor de a se implica. Deopotriva profesori si studenti.

Cum au schimbat noile tehnologii paradigma de predare?

In primul rand s-a schimbat relatia cu studentii. Acum exista grupuri in care se discuta lucruri legate de cursuri sau logistica, temele practice pot fi realizate si trimise on-line, cursurile sunt disponibile on-line si fac trimiteri la o intreaba bibliografie virtuala.

Nu s-a ajuns sa tinem orele pe skype sau what’s up, daca asta era intrebarea dar procesele si modurile in care interactionam sunt destul de adaptate tehnologic.

 

Cursuri neconvenționale – când, cum le-ai gândit, desfașurare și cum au ieșit?

Cred ca intreaga abordare este cumva neconventionala. De la invitati care tin bucati de curs sau reprezinta o cale directa de a accesa viitoare domenii, la modalitatea prin care se preda intr-o zona practica, asezonata cu teorie. La curs eu fac campanii si nu vorbesc despre campanii. Plecam chiar de la cazuri reale sau nevoi reale ale studentilor de prin locurile in care lucreaza si ajungem la concluzii perfect implementabile. Totul este pret a porter si nu neaparat haute couture.

 Ce impedimente există pentru profesorii care încearcă să „inoveze” modalitatea de predare?

Nici un impediment. Sunt cei mai apreciati profesori.

O abordare a unui curs/ modalitate de predare pe care ai vrea să o pui în aplicare și nu reușești. Din ce motive?

Nu cred ca mi-am propus ceva si nu am reusit. Cat de cat. Din pacate nu imi propun asa de multe pe cate mi-as dori J

 Cum s-au schimbat generațiile actuale de studenți, comparativ cu generațiile de acum câțiva ani? Din puncte de vedere precum: interes; dorința de a practică; domenii de specializare.

Eu avand istoria celor 6 ani de profesorat pot doar sa va spun ca structura unei grupe a ramas in cea mai mare parte aceeasi. Intr-o grupa de 30 de studenti sunt 3-4 care inteleg, isi doresc sa invete si pot fi angajati oricand in zona de juniorat sau chiar mai sus.

Alti 10-15 sunt in zona in care se poate discuta cu ei si au un interes moderat fata de ce se intampla. Tine mai mult de preocupari si prioritati decat de inteligenta.

Cu restul nu prea ai ce face. Sunt acolo doar sa bifeze ceva si incearca sa se strecoare cumva.

Ce este important, si o realitate a procesului de invatamant actual, este ca aproximativ 50% dintre studenti lucreaza deja. La master, echivalent anul 4, procentul merge undeva spre 75%. Multi dintre ei fac masterul pentru a intelege mai multe sau a adauga cunostinte la un parcurs profesional deja existent.

In legatura cu practica in agentie, am avut ambele experiente. Am avut studenti care nu stiau cum sa plece mai repede din agentie si altii pe care i-am angajat si ajutat sa intre in sistem. Este evident ca aici nu este despre invatamant ci despre orizontul si dorinta fiecaruia.

 Care sunt principalele diferențe dintre învățământul în domeniul comunicării din România și cel din afară?

Nu am experimentat invatamantul extern in comunicare, ca sa pot face o comparatie dar presupun ca diferentele sunt aceleasi ca in orice alt domeniu: un focus mult mai bun pe ce se intampla in scoala (mai ales din partea studentilor), conditii mai bune si dotari la nivel, o programa adaptata realitatilor, o relatie mai buna cu urmatorii pasi in cariera etc.

In orice caz, stuentii nostri pot sa experimenteze aceste diferente in cadrul programelor de schimb de studenti care sunt implementate in toata Europa si care expun sute de studenti invatamantului european, in fiecare an – bursele Erasmus.

 Universitățile scot anual sute de absolvenți în domeniile comunicării. Există o legătură reală între cererea din industrie și mediul academic?

Nu cred ca este bine pusa intrebarea. Legatura ar trebui sa fie intre dorintele studentilor si cererea in industrie. Universitatile raspund cererii studentilor. Studentii pun de fapt presiune pe universitati prin numarul de inscrieri pe care il fac in fiecare an si la admitere si la diferitele mastere. Si aceasta legatura exista.

Problema principala este la liceu, in momentul in care te orientezi ce directie vrei sa urmezi. Iar decizia de atunci nu se face deloc vocational ci popular, pe ce pare ca merge, ca e frumos, ca e viabil. Exista o mare dezorientare la inceputul procesului care se propaga incet incet pana la final. De exemplu, la mine in grupa sunt studenti care fac aceasta facultate ca a doua facultate pentru ca prima nu este ce isi doreau, la fel cum vreo 5% renunta la cursuri din diverse motive.

Ce ar putea face universitățile ca să pregătească mai bine studenții pentru piața muncii?

Multe lucruri: sa isi adapteze programa la realitati, sa puna accent pe partea practica a procesului de invatat, sa aiba cadre didactice legate de realitate si procese reale, sa aiba legaturi cat mai stranse cu zone in care studentii sa poate efectua o practica de calitate (nu doar sa bifeze doua saptamani petrecute undeva), sa cheme cat mai multi oameni externi care sa participe la acest proces de educatie, sa ia mai mult feedback de la studenti. De exemplu nu stiu de vreo facultate care sa tina legatura cu studentii absolventi si sa ia un feedback direct, dupa un an sau doi, legat de ce ar putea fi imbunatatit in procesul de invatamant in legatura cu ce urmeaza.

In acelasi timp se si fac multe lucruri bune pentru a face aceasta legatura cat mai relevanta. Nu e ca si cum nu evoluam.

Cred de asemenea ca lipseste foarte acut orientarea pe directia deja aleasa. In comunicare poti sa faci zeci de lucruri. Cum alegi ce este cel mai bine, mai potrivit pentru tine ? Care este traseul profesional pentru urmatorii cinci ani, care sunt tredurile, care sunt salariile, care sunt atributele vocationale necesare. Invatamantul romanesc, asa cum e el acum, nu e principala problema. Foarte multe lucruri s-ar rezolva daca elevii si studentii ar avea instrumente pentru a fi indrumati si a-si alege ce li se potriveste si a scapa de cultura asta populara legata de ce este bine sa fii.

O alta cultura care ar trebui crescuta este legata de intelegerea organizatiei reale, un fel de walkthrough intr-o companie reala, ce inseamna ierarhie, relationare, ce se asteapta de la tine, cum sunt procesele si lucrurile de care depind performanta si recompensa ta, ce sa faci ca sa ajuti si sa te ajuti, toate lucrurile astea aparent mici care intarzie un angajat de a deveni o resursa viabila pentru cel putin 6 luni in viata reala. In acest sens poate ar trebui vorbit mai mult despre institutia mentoratului, despre cum sa stii sa iti cauti un mentor si sa intrebi despre el la interviu, sa stii cum sa te plasezi profesional in contextul pe care ti-l ofera firma, sa iti stii drepturile si locul.

 Care sunt, în momentul de față,  cele mai mari obstacole de care se lovesc proaspeții absolvenți atunci când încep să profeseze?

La ora actuala cel mai mare obstacol este absolventul isusi. Fie ca are asteptari prea mari si vine dintr-o cultura in care pare ca are numai drepturi, fie ca are o senzatie prea inflamata despre sine, fie ca nu intelege exact domeniul, fie ca isi doreste lucruri usor nerealiste, tot atatea motive sa fie dezamagit de ce i se ofera si sa nu se adapteze companiei. Este nevoie de rabdare si deschidere ca sa poti sa adopti o companie si sa iei ce e mai bun pentru tine de acolo, in momentele de inceput.

Trecand putin in zona tehnica, pregatirea pentru interviu este la fel, foarte slaba. Cred ca majoritatea se descurca mult mai bine sa-si negocieze un loc in camin decat sa isi discute viitorul la un interviu. Foarte multi vin sa isi discute viitorul cu priceperea maica-mii de a-si alege de pe raft un calculator.

Apropo de asta, intrebarea la care se dau cele mai mari rateuri la interviu este: „Care sunt planurile tale de cariera si cum postul de aici face parte din ele ?”

De ce continui să predai? Cât la sută e dezamăgire, cât la sută e satisfacție – și ce surse au amândouă.

Cred ca satisfactiile se cauta sau se provoaca, nu se culeg iar dezamagirea nu cred ca pot sa o raportez la studenti sau la sistem ci tot la mine.

Am continuat sa predau pentru mai multe motive. In primul rand cred ca ma ajuta pe mine pe mai multe planuri: o disciplina a materialelor si a organizarii, un motiv in plus sa fiu la curent cu tot ce se intampla, o educatie spre pedagogie care ma ajuta in cadrul conferintelor sau in agentie.

In al doilea rand cred ca este foarte important acest contact cu tinerii, cu cei care inlocuiesc actuala generatie in comunicare. Acesta este poate si motivul principal: cel mai important lucru si poate cea mai mare satisfactie este atunci cand reusesc sa schimb ceva in felul in care gandesc si ii inspir sa vada lucrurile putin altfel.

O Intamplare Neobisnuita Chiar Si Pentru Romania In 2015

Putine lucruri ma mai mira zilele astea dar asta a reusit. O las aici sa-mi mai amintesc de vremurile astea.

394024_10151198650090298_632895135_n

Se pare ca primarul din Navodari, speriat de un reportaj care il incrimina, a incercat si a reusit sa opreasca fizic accesul populatiei Navodariului la televiziune prin taierea cablurilor operatorilor de cablu. Deci a decis ca oamenii din oras nu trebuie sa vada reportajul si a actionat.

Aici reportajul: http://inpremiera.antena3.ro/re…/tabara-smecherilor-335.html

Iata ce spune Alex Nedea, autorul reportajului: “Eu am făcut o anchetă despre cum un apropiat al primarului din Năvodari a pus mâna pe tabăra de copii de acolo. Ancheta urma să fie difuzată aseară la ora 21. La ora 19 primesc un telefon din Năvodari în care o voce precipitată îmi zice: „Primarul urmează să taie cablul în tot orașul cu puțin timp înainte de emisie, să nu se vadă ancheta”. Mă apucă râsul. „Ce dracu, n-o fi Coreea de Nord!”, îmi zic în gând și îmi văd de ale mele. Cu cinci minute înainte de emisiune începe să-mi sune telefonul. Curg apeluri din Năvodari. ”Domnu Nedea, văd purici la televizor”. ”Domnu reporter, eu văd un ceas care arată ora exactă. Și atât”. Din ce îmi spuneau oamenii, dispăruse brusc semnalul la toate companiile de cablu din localitate. Și doar pe raza Năvodariului. Am sunat în redacție Iosub-Florea Sabina a preluat cazul azi, la prima oră. Așa că fost sunat primarul. Care, inițial, când a aflat despre ce subiect e vorba, ne-a închis telefonul în nas. O fi sau nu mâna primarului Matei Nicolae urmează să se stabilească. Ce nu înțeleg însă alți oameni este că în ziua de astăzi, cu Facebook, cu atâtea bloguri, cu atâtea televiziuni de știri, e atât de aiurea să încerci să oprești o știre despre tine. Pentru că nu vei obține decât efectul invers. Știrea se va propaga mai tare decât atunci când ai fi lăsat-o în pace. Cu cât încerci mai tare să o ascunzi, cu atât va crește mai mult, ca un bulgăre de zăpadă mic care, o dată pornit la vale, pe pârtie, va crește neîncetat până se face ditamai bulgăroiul, bun să se vadă de pe Lună.

LATER EDIT: Surse demne de încredere de la operatorii de cablu de la București confirmă: pe raza Năvodariului s-au tăiat cablurile. FIZIC. Patru operatori de cablu afectați.”

……

 

Ineptia Performantei

“E o mare onoare sa fii viu, e fascinant.”

neal-davies-full

Nu cred ca este facultativ sa ai un discurs, pe scena, cand castigi un premiu.

Cand esti cel mai bun din tara. Cand sute de ochi asteapta sa vada cine a facut respectiva campanie, sa inteleaga cum s-a ajuns acolo, cum apare performanta, sa vada oamenii din spatele deciziilor, sa isi traga inspiratie pentru un an de zile de atunci.

Cred ca esential, la orice festival, nu e numai despre premii ci si despre oamenii din spate, despre momentele alea in care poti sa adaugi premiului si sa transmiti ceva audientei. Cumva valoarea Oscarurilor nu consta numai in recunoastere ci si in momentul in care vezi oamenii putin altfel si te implici emotional in momentul respectiv, cand afli ceva din culise.

La noi spectacolul este insa total diferit. Vad directori de marketing si brand manageri speriati, fugind cat mai repede pe scaun, incalcindu-se in doua clisee, suierand un multumesc departe de microfon. E o fobie de scena, e o lipsa cronica de discurs, de pilda si incantare. Momentul e discreditat, dus in nimicuri, glume proaste, mentiuni si strigaturi.

Si aseara, la Effies am experimentat ce au insemnat 40 de ani de comunism. Au vorbit doi straini de zece ori mai bine decat orice roman.

Despre Stil In Publicitate

Ca in orice, si in discursul publicitar exista o amprenta culturala, un stil. O estetica, un manierism, un fel de a vorbi si a transpune lucrurile. Reclamele dintr-un anumit loc tind sa apartina unui teritoriu cultural bine individualizat.

Sunt foarte recognoscibile creatiile englezesti, nord europene, americane, nemtesti, sud americane. Nu poti sa te inseli asupra originii lor. Degaja unitate, unicitate, sambure cultural comun, maniera unitara de tratare. La fel ca in cinematografie. Pare-se ca fiecare tara face filmele cumva, propriu.

Asta probabil pentru ca trebuie vorbeasca unui public omogen, sa transmita ceva pe limba lor, sa nasca o reactie pe niste glume pe care sa le inteleaga oamenii, integrate cultural. Si iata, de aici, concluzia ca ai o publicitate asa cum e tara sau cultura, nu ?

Cam ce putem sa spunem despre publicitatea romaneasca ? Nimic specific. Un exercitiu eterogen de semnaturi individuale, o colectie de culturi personale, pe mai multe paliere, mai rau, recent, o dezorientare, o involutie aparenta, de la varfurile din 2000-2008. Nu parem sa avem un specific, nici pe umor nici pe atmosfera, ciudat dar nici macar pe mistocaria noastra impregnata in ADN.

Ei bine, din perspectiva asta mie imi place Republica Moldova. Un pic naiv asa cum sunt, imi place publicitatea de acolo si presupun ca imi plac si oamenii. E acolo o sensibilitate, o candoare pe care noi am pierdut-o. Un discurs lipsit de sofisticarenie, direct, cald, simplu. Au moldovenii o autenticitate, care asa nevinovata cum pare, iti transmite incredere, deschidere. Si mai au si un umor pe care-l gasesc sanatos, nebascalios, superior. Si mai au si un schepsis, o zona inalta, o finete cu care ramai mai mult timp dupa.

Cred ca moldovenii sunt cei mai englezi advertiseri din partea asta de lume.

Va las mai jos cu exemplele de la Purcari.

tumblr_inline_mu1xvoTmdi1snjlg7 tumblr_inline_mu1yvbVkdX1snjlg7 tumblr_inline_mu1yx67RCg1snjlg7 tumblr_inline_mu1yztJ0QK1snjlg7

 

Despre Datul Cu Parerea Sau Despre Pierduta Virtute A “No Comment-ului”

Internetul asta social s-a redus la un loc de dat cu parerea. Despre orice, din orice pozitie, cu orice autoritate. Expectativa nu mai are valoare. Nu te bagi repede cu ceva inteligent in joc, esti prost. Esti eliminat, te simti surghiunit.

Nu achiesezi la joc, pierzi puncte, personajul tau nu se dezvolta, nu ai sanse pe termen lung. Te indrepti usor, usor spre uitare. Si uitarea este cel mai grav lucru care se poate intampla pe internet. Mori. Expiri. Nu contezi.

picard

Ca in orice zona organizata, exista o economie a parerismului. Exista o bursa a subiectelor de unde nu trebuie sa lipsesti, exista o scala a agresivitatii, o conduita, do’s and dont’s, studii de caz, lideri, printi si domnisoare de pension. Tot sistemul e minunat si functioneaza perfect.

Perfect si in simbioza cu noi toti. Ce mai conteaza ca pierdem tone de timp, ce mai conteaza ca totul dureaza doua zile, ca e o lalaiala care nu ne serveste la nimic si tot ce facem este sa umplem lumea de gunoi, trebuie sa ne facem auziti, sa se stie ca avem o parere. TREBUIE sa ne dam cu parerea. Trebuie sa se stie unde ne plasam, care ne sunt gandurile, cat ne duce capul. Traim in dictatura a ceea ce scoatem pe gura.

Nu mai spun ca virulenta si ascutimea parerilor trascede mesajul sau ecranul. Daca nu iti tipi parerea, risti sa nu fie auzita si atunci ce rost toata tevatura ? Cu cat mai vocali cu atat mai multumiti. Cu cat mai incisivi cu atat mai argumentat. Cu cat avem ultimul cuvant, cu atat mai clar avantajul.

De la ce culoare are rochia, la 50 Shades si vaccinuri, la Piticu si reactiile la Piticu, suntem angrenati intr-o perpetua semnare de condica pe subiectele zilei. Ne agresam permanent unul pe altul prin desteptaciunea noastra. Ne scoatem ochii cu argumente care mai de care, dam sentinte, vrem sa stim ce cred toti vocalii, ne inventam probleme si solutii pe banda, ne simtim in viata.

Pareri ?

 

Ce Te Ataci Asa ? Era Pe Gluma.. Pe Spirit..

Vestul traieste un mic moment de naivitate. A ajuns la un nivel de dezvoltare si sofisticare de la care nu mai intelege pumnul in gura, grobianismul. Probabil aceeasi senzatie o aveau si romanii la intalnirea cu barbarii.

Vestul vrea nuante si acelasi nivel al discutiei. Vrea clavecin si argintarie manuita cu manusi albe. Vrea eticheta, tact si finete. Vrea fair play. Dau eu cu gluma, da si tu cu gluma, nu fi pufi. Turnirul ideilor il excita in asa mare masura incat si-a pierdut reflexele. Toleranta a ajuns slabiciune.

Franta si lumea intreaga scrie ca aia era doar libertatea presei, ca e despre exprimare si satira si ca islamistii sunt niste animale. Corect. Dar ce e si mai corect e ca suntem in razboi. Islamul impotriva lumii civilizate. Rusia impotriva lumii civilizate. E razboi pe bune. Nici o gluma aici..

Care-i diferenta intre avionul doborat de rusi si ziaristii omorati de islamisti ? Sau intre actiunile lui Kim nustiucum, fata de filmul cu el ?

Umorul e o arma, cu siguranta, dar de ce nu iti asumi ca atunci cand scrii, tragi cu ea si ca urmare poti sa ti-o iei inapoi niste gloante adevarate. De la aia de nu prea stiu ei cu gluma ca tine. Asa ca poza asta cu Kalasnikovul din creioane e foarte adevarata. Numai ca nimeni nu vrea sa si-o asume. Adica nimeni nu vrea sa recunoasca ca in conditiile actuale asta poate sa insemne gloante de Kalasnikov adevarat.

Nu mai merge asta cu… staiii frate ca am facut si eu putin misto… Ce te ataci asa ? Asta e un razboi care nu functioneaza pe Conventia de la Geneva.

Du-te in Harlem si fa glume cu negri. E posibil sa mori pe acolo ?

Du-te in Rahova si spune-le cateva rezidentilor. E posibil sa ti-o iei ?

10926365_905144619530361_5945362418709545980_n

Vestul o sa se trezeasca.

La fel cum m-am trezit eu in anul I de facultate cand m-am dus prima data in R2. Era acolo un bodyguard care batea. Asta facea el. Daca vorbeai cu el iti carpea una. Daca faceai pe desteptul primeai un pumn in cap, daca nu stateai in rand te dadea de perete. O bruta care se ducea seara la discoteca sa mai bata cativa.

Eu, destept, nu intelegeam cum adica nu poti sa te intelegi cu el. Mi-am revenit destul de repede dupa prima altercatie. Comparabil probabil cu senzatia primelor zile de armata.

Cam asta a fost si la Paris si in alte parti. Ii iei la misto pe astia, ti-o iei. Bruta se oftica. Neputinta sa-ti raspunda la fel inseamna doar alimentarea nevoii sa te omoare. La fel cum e de exemplu si Putin, incoltit acum de presiunea economica.

Deci, sa facem glume in continuare pentru cei care nu stiu de gluma. Dar sa ne pregatim si pentru croseu.

 

Doamne Ce Trista Zi…

New Picture (2)

O zi de fiere si de tensiune, de nod in gat si tot felul de scenarii.

Sa speri o zi intreaga ca ce e normalitatea, logica si bunul simt sa supravietuiasca. Sa-i stai la cap sa nu-si piarda respiratia. Sa te gandesti ca in cele mai groaznice accidente, ca nu ti se poate intampla tie. Sa urmaresti mascarada de la televiziuni si oameni schimonositi de disperare, rautate si prostie care rastalmacesc evidenta pentru a manipula ignorantii. Sa vezi cat de multi ignoranti sunt. Sa realizezi ca sunt poate chiar parintii tai.

Sa vezi sadism si dispret profund, planificare si cruzime in comunicatele oficiale.

Sa vezi oameni dusi ca vitele in vagoane la pus stampila dintr-un sat in altul. Sa simti violenta latenta din jurul sectiilor de votare de pe la sate, sa vezi cum, de la seful consiliului judetean la primar si postas, sistemul functioneaza implacabil in acelasi diapazon, toti cu suflarea rece si SMS-urile lui Dragnea in ceafa.

Sa vezi romani care au stat ore intregi sa voteze si altii care nu au mai apucat. Sa-ti dai seama cat de naivi am fost sa ne inchipuim ca astia ar vrea sa faca ceva pentru a-i lasa pe romani sa voteze impotriva lor. Sa vezi premeditarea si structurarea raului. Si sa vezi ca de fapt nu se poate face nimic. Ca suntem niste idealisti care desenam frumos, aruncati in noroi si cu bocancul manelistilor pe gat.

Sa realizezi ce inseamna organizare si control politic al unei jumatati de tara. Sa realizezi incet, incet ca nu-ti mai recunosti tara.

Sa vezi cum inventam simboluri aiurea pentru ca nu avem nimic de fapt. Sa simti organic ca nu exista opozitie in tara asta.

Astea au fost alegerile, asta a fost ziua in care am simtit, in multimedia de data asta, cum fura comunistii alegerile, cum un popor isi pierde inima si se transforma in niste dobitoace atente la bata ciobanului.

Am inteles azi first hand ce inseamna furt fara scrupule si manipulare organizata, ce inseamna o tara captiva sistemului televizor-primar-popa.

Si poate cel mai rau sentiment, sa ai senzatia ca ai castigat, ca ai invins raul, ca respiri, daca ai cu un procent mai mult decat tot sistemul asta.

UPDATE: N-a fost un punct, au fost 10 si a fost senzatia aia de la final ca totul e bine. Ca mai sunt oameni cu care sa te simti ca mergi inainte in tara asta. Bravo!

 

Ironia Fina De Facebook A Pierdut Alegerile

73857_469414226430308_2004785818_nNe simtim bine, ii dam cu like-ul, cu commentul, cu poza si cu ironia, stim cu replica sau slangul, cu meme-ul si cu giful simpaticone, facem doua trei logo-uri destepte si ii mai dam si cu niste citate, stam pe chat sau ii facem un event, ne evervam cu emoticoane, infieram cu commenturi, militam cu poze de profil.

Am devenit simbiotici cu sucul in care stam, ca niste larve de Matrix, conectati zilnic la ce a mai scris ala, cum i-a mai tras-o aluia, la ce replica buna a prins ala pe gif, cate like-uri a adunat spiritul de aseara, cum a intors-o ala din meme.

Si ne intristam extrem ca nu se misca nimic, ca la reality check nu iese ca pe Facebook. Pe Facebook suntem atat de destepti iar prostii astia din real life voteaza prost pentru ca sunt prosti si ignoranti. Doar noi invartim cele mai bune glume si cele mai ascutite spirite.

O natiune de intelectuali alimentati de Catavencu si Times New Roman pentru eternitate. Un haz de necaz care transforma ciorbita in care stam in ceva salin, otravitor. Fara sa ne dam seama ne adaptam si ne transformam in viermi de pestera alimentati de glumite.

Aud mereu exemplul asta, cum ca in alte tari, Facebookul, smartphoneul si Twitterul au sustinut revolutii, au coagulat miscari si au adus impreuna oamenii. Au schimbat ceva. Radical.

La noi se intampla exact invers. Facebookul dezamorseaza, calmeaza, defuleaza. Arzi un comment si te-ai linistit. Mai imparti un Times New Roman si ai pus de-o batalie castigata cu sistemul. Mai primesti si cateva likeuri pe ce ai pus si esti deja campion. Ai pus doua posturi azi si ti-ai facut treaba.

Daca urmaresti commenturile de la articole realizezi cati lideri sunt in spatele monitoarelor, cati valabili stau si dau in tastatura. Trebuie ca oamenii astia exista si in realitate nu ? Si o sa faca diferenta maine, poimaine.

Smartphone-ul e bula in care ne simtim cel mai bine, suntem stapani pe vreo 5 conturi de ceva si pleznim pe cine vrem, cand vrem. Ne construim personalitatea pe care ne-o dorim si ne argumentam cu ambele maini toate initiativele de consola. Avem instrumentele sociale perfecte pentru a inhiba orice manifestare reala, orice urma de actiune.

Acum, plecand de la realitatea asta si uitandu-ne la cum merg lucrurile, se poate intampla ca neocomunistii astia sa puna taxa de pe internet si oamenii sa iasa in strada (ca in Ungaria) sau sa puna taxa si oamenii sa nu iasa in strada (ca in Rusia). Sper in prima varianta pentru ca sunt usor optimist in dupa amiaza asta dar pana nu pun astia taxa pe internet o sa fierbem in supa asta pana murim de tot. Si nici nu o sa ne dam seama. Cu zambetul pe buze, numarand likeuri.

Articolul asta este despre mine, evident. Prefer sa scriu un articol decat sa ies in piata. Macar am votat de fiecare data cand s-a votat.

Doamne ajuta.