Faci Politica ?

Noi la bloc avem Asociatie de Proprietari. Din cand in cand vedem la avizier niste afise cu “Asociatia de proprietari convoaca toti proprietarii….se vor discuta bugetul pe anul viitor, cheltuielile…se va alege o noua conducere….diverse….asteptam propuneri…etc”

E ceva normal, niste unii fac ei ce trebuie sa faca si totul e bine. Nu e nevoie de mine. Anuntul apare si dispare periodic.

Din cand in cand mai vine presedintele si ne mai cere o semnatura pentru nu stiu ce chestie. Habar n-am ce semnez. Nu intreb, nu ma intereseaza, ii semnez si sa ma lase in pace ca am treaba cu viata mea.

Ce nu dispar sunt in schimb frustrarile si comentariile zilnice din toate partile: “iar ne-au pus 200 lei fond de reparatii…mama cati bani fura astia si nu se vede nimic”, “avem cel mai mizerabil lift, astia chiar nu fac nimic”, “cine a ales culoarea asta pe casa scarii e un handicapat”, “de ce aveam nevoie de interfon si inauntru si afara”, “baiiiii, cat mai fura astia frate”, “la scara cealalta nu dispar becuri”… Le auzi la vaduva de la 1, la vecinul de pe palier, la magazinul din colt, in parcare, in parc.

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Politica e mizera. E facuta de oameni cu capacitati si mijloace indoielnice, e un exercitiu de mai rau nu se poate care da gres zilnic, e ca in bancurile cu prosti, e ca in filmele suprarealiste, e zilnic, e agasant, e vicios, e fara de solutie.

Si de partea cealalta sunt oamenii. Cumva beneficiarii politicii, dezamagitii de profesie, debusolatii inaintea fiecaror alegeri, frustratii si injuratorii de pe margine, plictisitii si blazatii, sunt cei “care-si vad de treaba lor”, sunt cei care pleaca, sunt cei care vor sa plece, sunt cei care “nu au pe cine alege”, cei care “si-au pierdut increderea in clasa politica”, cei carora nu le place ce se intampla in jurul lor, comozii, neintinatii, nepasatorii, zeii si gainile.

Statistic si istoric, primii sunt din ce in ce mai putini si aceeasi iar a doua categorie se mareste la fiecare alegeri. Paradoxal, ne intoarcem: din ce in ce mai putini (aceeasi profesionisti ai conducerii) isi schimba locurile intre ei, sa conduca o masa din ce in ce mai amorfa de nemultumiti. Chiar si acum, bataia e intre doua cartele de politicieni, generatiile Iliescu si Basescu, plus un oportunist care loveste decisiv pe cea mai saraca patura. Nu se mai intelege nimic, nu mai exista de fapt nici o doctrina, nici o directie, e lupta lor intre ei.

Dar ce e mai important, e ca mecanismul politicii a inceput sa dea primele semne ca poate functiona singur, independent, autonom. Sunt din ce in ce mai mult ei cu ei si noi cu noi. Noi, cotizantii.

Nu mai e nevoie de oameni. De fapt e nevoie de din ce in ce mai putini oameni. Isi fac ei treaba cu cati pot sa stranga. Restul pot sa-si vada linistiti de frustrarile lor si sa comenteze pe facebook.

……………………………………………………………………………………………………………………….

Ati fost vreodata la sedinta Asociatiei ?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.