Sau procesul care ne face sa acceptam lucrurile de neacceptat, intr-o configuratie initiala.

CĂLUGĂRUL FERICIT…

Am întâlnit la una dintre mănăstirile din România un călugăr care îşi vânduse tot înainte de a se călugări şi a donat tot bisericii, sperând că viaţa lui se va schimba fundamental. Numai că la mânăstire nu a descoperit raiul pe Pământ, aşa cum sperase, ci o lume complicată, cu multe interese derizorii, cu pizmă, mici comploturi etc. Pe de-o parte, omul pierduse totul pentru a ajunge la mânăstire. Pe de alta, odată ajuns aici, lucrurile erau diferite de ce îşi imagina el că o să găsească. A mai avut puterea de a renunţa iar la tot şi s-a întors în lumea laică? Nu. Ce făptuise era prea greu de suportat, aşa că, deşi critic cu ceea ce observa în juru-i la mânăstire, schimba deseori brusc discursul pentru a aminti că aici este mai aproape de Dumnezeu, chiar dacă fraţii nu-i erau un reazem real în atingerea perfecţiunii spirituale. Avea aşadar discursul de rezervă, care afirma că nu greşise când şi-a părăsit lumea iniţială pentru un vis ireal privind viaţa monahală.

Restul aici.

Follow