Internetul asta social s-a redus la un loc de dat cu parerea. Despre orice, din orice pozitie, cu orice autoritate. Expectativa nu mai are valoare. Nu te bagi repede cu ceva inteligent in joc, esti prost. Esti eliminat, te simti surghiunit.

Nu achiesezi la joc, pierzi puncte, personajul tau nu se dezvolta, nu ai sanse pe termen lung. Te indrepti usor, usor spre uitare. Si uitarea este cel mai grav lucru care se poate intampla pe internet. Mori. Expiri. Nu contezi.

Ca in orice zona organizata, exista o economie a parerismului. Exista o bursa a subiectelor de unde nu trebuie sa lipsesti, exista o scala a agresivitatii, o conduita, do’s and dont’s, studii de caz, lideri, printi si domnisoare de pension. Tot sistemul e minunat si functioneaza perfect.

Perfect si in simbioza cu noi toti. Ce mai conteaza ca pierdem tone de timp, ce mai conteaza ca totul dureaza doua zile, ca e o lalaiala care nu ne serveste la nimic si tot ce facem este sa umplem lumea de gunoi, trebuie sa ne facem auziti, sa se stie ca avem o parere. TREBUIE sa ne dam cu parerea. Trebuie sa se stie unde ne plasam, care ne sunt gandurile, cat ne duce capul. Traim in dictatura a ceea ce scoatem pe gura.

Nu mai spun ca virulenta si ascutimea parerilor trascede mesajul sau ecranul. Daca nu iti tipi parerea, risti sa nu fie auzita si atunci ce rost toata tevatura ? Cu cat mai vocali cu atat mai multumiti. Cu cat mai incisivi cu atat mai argumentat. Cu cat avem ultimul cuvant, cu atat mai clar avantajul.

De la ce culoare are rochia, la 50 Shades si vaccinuri, la Piticu si reactiile la Piticu, suntem angrenati intr-o perpetua semnare de condica pe subiectele zilei. Ne agresam permanent unul pe altul prin desteptaciunea noastra. Ne scoatem ochii cu argumente care mai de care, dam sentinte, vrem sa stim ce cred toti vocalii, ne inventam probleme si solutii pe banda, ne simtim in viata.

Pareri ?

Follow