Fatada salvatoare: iata ilustratia perfecta a duplicitarismului local. Romania este aceasta combinatie intre simularea respectarii normelor si sobolaneala continua pentru incalcarea si ocolirea lor.

La noi se depune constant un dublu efort pentru fiecare pas: primul, cum sa strangem argumente docte ca suntem legali si conform standardelor si al doilea, despre cum sa flexam cat mai mult de la lege, fara sa putem fi totusi prinsi. Aceste fluxuri energetice creative sunt cu adevarat remarcabile.

Dansul in jurul pastrarii aparentei este de fapt principala preocupare a functionarilor, a activitatilor institutiilor si a mediului de afaceri.

Spoiala este adanc inradacinata spiritului nostru. Sistemul functioneaza favorizand o constructie de argumente si ameteli care trebuie sa livreze varianta convenabila, paletabila, corecta. Si oficial, concret, la strada suntem aliniati si unitari stilistic.

Facem curat in jurul primariei, politia este umana de 1 martie cand ofera martisoare si de 1 iunie cand ajuta copiii sa inteleaga semnele de pe strada, deseurile se pun mai intai in recipiente diferentiate, medicii vorbesc frumos la radio cum e cu tratamentul corect al pacientilor. Totul pentru a livra tara perfecta, institutiile perfecte.

Suntem o tara de Instagram. O colectie de filtre care acopera si imbunatatesc fiecare coltisor, fiecare actiune, fiecare moment personal in constituirea unei imagini impecabile, aspirationale, idilice.

Romania are oroare de realitate. Nu o recunoastem, nu ne putem asocia cu ea, pur si simplu nu este a noastra, nu ne este imputabila. Mergem pe sosele fixandu-ne privirea in fata, si acceleram cu muzica data mai tare sa nu vedem tonele de peturi din santul soselei. Realitatea noastra este mereu exteriora, mereu straina faptelor sau universului propriu. Mereu ceilalti, mereu cazul fortuit, mereu exceptiile provoaca toate nenorocirile astea.

Intr-un episod viitor despre creativitatea motivatiei intru neasumare la romani.