Educatia e ca si pensia. Stii sigur ca se va intampla ceva dar nu iti pasa, pentru ca e prea departe. E irelevanta momentului trait, planurilor de scurta durata, preocuparilor de conjunctura.

Educatia consta in instructia oferita de institutii si educatia pe care ti-o asumi. Prima e limitata, a doua e continua. Ideal, ambele sunt complementare si adauga una alteia, intru desavarsirea ta ca individ si gasirea unei impliniri personale.

Educatia pleaca insa de la o premiza esentiala, de cele mai multe ori, determinata personal: orientarea in viata si in cariera. Tanarul care intra in clasa a 9-a trebuie sa cam stie ce vrea de la viata, pentru a-si mari sansele de succes pe parcurs si a alege cumva, cel mai eficient drum.

Astazi in Romania, 80% dintre absolventi ajung sa profeseze in alte domenii decat cele in care au crezut si investit la inceputul facultatii. Dezorientare este maxima, efectele dintre cele mai perverse.

Alegerea drumului se face pe trenduri, conjunctural si pe usurinta accesului.

Practic, marea masa de liceeni are urmatorul parcurs: unde intru cel mai usor sau care sunt cei mai de succes oameni astazi, cum obtin cat mai rapid cartonul, cum ma angajez cel mai repede, … ups, nu pot sa ma angajez, cum gasesc cel mai mic compromis fata de ce am terminat,… mai stau catva timp aici… gata, m-am ales cu o cariera. Viata e rezolvata.

Formarea la locul de munca este noua regula. Asta inseamna ca decizia pe entry-level se face pe caracteristici personale si nu pe cunostinte. Si se face pe salarii mult mai mici, pentru ca, nu-i asa, nu ai o calificare. Companiile devin noile scoli de elita dar prin faptul ca ele modeleaza oamenii dupa cultura proprie, nu reusesc sa iasa din propria incremenire, nu reusesc sa se schimbe prin aportul unor ganduri si idei noi, provenite de la oameni de valoare. Asta, bineinteles, daca evitam cu eleganta discutia despre cat de conectate sunt scolile la ce se intampla in viata reala.

Aud din ce in ce mai des la interviuri argumentul suprem, “cred ca m-as descurca foarte bine” sau “sunt pregatit sa invat”, CV-ul este o insiruire de contacte de cateva luni cu cat mai multe locuri de munca, gasesc din ce in ce mai putin coerenta in planuri de cariera pe termen lung sau (if ever) o vocatie descoperita si cultivata.

Nu cred ca e simplu sa alegi ceva pentru toata viata la 18 ani sau ca experienta reala sa fie exact ce ai visat dar senzatia ca jobul visat este mereu in alta parte si saritura oportunistica dintr-un domeniu in altul, nu o sa va faca competitivi sau eligibili decat unei zone mediocre.

Educatia ar trebui sa inceapa cu educatia alegerii drumului.

Follow