M-am abtinut la “becul IKEA” dar ce s-a intamplat azi a fost mult prea frumos:

Premiza: cel mai mare eveniment al anului, sute de mii bagate, mize mari, asteptari pe masura.

Teoria: Pentru a avea parte de o acoperire buna a evenimentului, pentru a se spune bine despre ei, pentru a avea o relatie buna cu unul, altul, Ciuc (sponsor principal) invita niste influentatori sa se bucure de spectacol. Corect pana aici.

Situatia: Ciuc ii invita pe Auras si Ciubotaru la concert, oamenii multumesc de invitatie, se duc si la final spun ca nu prea au inteles, conectat, simtit ce trebuia sa simta. Concluzia e ca Roger Waters nu e chiar asa tare. Sincer si cu expunere mare, pe barba lor. Imediat, apar voci care ii spun lui Ciuc ca a gresit selectia de influenceri pe de o parte si pe de alta parte le spun astora ca sunt nesimtiti ca nu apreciaza ca au primit un bilet si ca asta nu se face.

Ce s-a intamplat ieri pe teren:

In primul rand se stie ca foarte multi influentatori de la noi sunt atarnatori, adica in respectul unor “calitati personale evidente” asteapta sa primeasca ceva in orice configuratie. In cazul nostru invitatii. Daca nu primesc, se exprima, pedepsesc brandul (indeobste echipele de PR din spate) ca nu se pricep si nu inteleg relevanta intamplarii cu viata lor si altele. Ca raspuns la aceasta atitudine, in momentul in care primesc, exista o asteptare generala de a livra ceva pentru cel care a trimis invitatia, de a sustine cumva gestul cu ceva pozitiv si public, macar o multumire, ceva. De aici pana la a aviza pozitiv ce s-a intamplat acolo este doar un pas. Adica exista aceasta asteptare romaneasca ca “e de bun simt” sa scrii de bine daca ai primit ceva. Ca trebuie sa intretii relatia.

Acesta este contextul in care au aparut voci care le spun celor doi: 1) ca sunt prosti, ca nu inteleg nimic din cultura si 2) ca nu si-au respectat obligatia morala fata de brand.

Mai mult, i se imputa brandului ca are un mod precar de a face selectia celor pe care alege sa il reprezinte, facandu-se aluzie din nou la conduita celor doi, care nu au nici o treaba cu muzica de calitate. Pe fundal se simte o oarecare frustrare ca nu au fost alesi altii, mult mai breji.

Ce cred ca trebuie sa intelegem de aici, cu liniute:

– Un brand poate sa greseasca in momentul in care alege o asociere cu cineva dar din cu totul alte motive. De exemplu, in cazul de fata mi se pare ca a gresit facandu-i Raluxei un upgrade la Gold, in conditiile in care toata lumea a aflat cat de precara la cap este fata. Adica, in acest caz, brandul se risca evident. Faptul ca nu scrii de bine nu ar trebui sa fie printre criteriile care decid o persoana sau alta. O parte din aceste greseli si asocieri ciudate se fac insa tocmai din perspectiva lipsei de coerenta si seriozitate a influentatorilor, din cauza traseismului intre branduri si alergatul catre cel care da mai mult. Nu exista constructie, afinitate, legatura reala intre influentatori si brandurile pe care le reprezinta. Este o continua cursa a oportunitatii. Saracie si promiscuitate, din pacate, la toate nivelurile.

– Fata de ce au facut, latura personala este mult mai importanta. Daca Ciubotaru si Auras s-au facut de ras in fata comunitatii iubitoare de Pink Floyd este fix problema lor. Daca sunt influentatori pe bune, singura lor preocupare trebuie sa fie brandul personal si felul in care transmit ceva coerent despre ei. Daca lor nu le place Pink Floyd, aia e, isi asuma, nu le mai dati like. Daca sunt mult mai valorosi in alte circumstante o sa fie in continuare invitati sau ascultati. Mi se pare un gest de curaj ca si-au asumat. Ce si-au asumat, n-are nici o legatura cu Ciuc si Ciuc ar trebui sa ramana calm in poveste.

– Agentia de PR sau cea care face selectia oamenilor are o atitudine duplicitara. PR-ul si relatia cu oamenii de care depinde putin felul in care ajungi la oameni este o chestie complicata. Nu trebuie sa ii superi, nu trebuie sa le spui in fata lucruri, sa fie bine sa nu fie rau. In opinia mea o atitudine complet gresita. Toti cei implicati in campanii sau altele primesc numai laude de teama sa “nu se strice relatia”. Nu exista o evaluare reala a performantei si toata lumea pare multumita. Singurul semnal ca poate nu a fost bine e ca nu mai esti invitat la alte intalniri. Foarte multi influentatori cu bun simt mai precar au senzatia ca sunt de neinlocuit si ca sunt miezul succesului.

La final, cateva concluzii despre stadiul actual al relatiei cu influentatorii:

– Se face o confuzie evidenta intre posesorii de blog si influentatori.

– Nu exista o relatie deschisa intre branduri si cei care se asociaza cu imaginea lor. Exista un fel de cardasie, cu o mana spala pe alta pana trece campania. Brandurile vor ieftin, ceilalti nu vor sa se implice. Joaca la volum.

– Nu exista viziunea unor relatii pe termen lung cu influentatorii din partea brandurilor.

– Nu exista viziunea constructiei unui brand, expertize, structuri din partea influentatorilor. Cei care au ce construi, evident.

– Nu exista senzatia de apartenenta la o categorie, la un business din partea influentatorilor. Imediat ce apare o problema sau o frustrare, incep sa se scuipe intre ei si sa arate cat de destepti sunt, total counter intuitive fata de cei care trebuie sa isi creasca o incredere in ei.

– Nu exista o specializare evidenta a majoritatii influentatorilor nostri. Nu au o meserie. Nu e un must cand vorbesti despre vara si inghetata dar in alte cazuri devine obligatoriu.

– Agentiile sunt comode si nu cauta oameni noi. Sunt recomandati aceiasi oameni mediocri care aparent sunt solutia pentru orice situatie.

Follow