Un politist pe motocicleta reuseste sa interzica coloanele de antemergatori prin oras, pentru demnitarii locali. Il trecem la Ministerul de Interne.

Un tanar de 19 ani reuseste sa instaleze doua semafoare pentru trecerile de pietoni pe Soseaua Antiaeriana din Bucuresti, un loc cunoscut pentru pericolul reprezentat de trecerile de pietoni care nu se respecta de catre soferii care exagereaza cu viteza prin acele locuri. Primarie.

Un turist grec dintr-un autocar reuseste sa determine primaria sa ia in serios pericolul reprezentat de inaltimea prea mica si semnalizarea prea proasta de la Pasajul Unirii. Are un loc asigurat in administratia locala.

Un copil reuseste sa inchida niste haznale din curtea scolii. Ministerul Educatiei direct.

Cateva mii de oameni de toate varstele reusesc, dupa zeci de ani, sa determine CNAIR sa modifice E85 pana la Urziceni, prin crearea unor sensuri duble alternative de mers, pentru a diminua viteza si accidentele mortale de pe acest drum. CNAIR, evident.

64 de tineri reusesc printr-un efort extraordinar sa puna in aplicare legislatia cu privire la protectia la incendiu in spatiile comune. Primarie si asimilate.

O femeie de 56 de ani reuseste sa indrepte atentia Ministerul Transporturilor catre parcul CFR, care este vechi de peste 30 ani, cu grave probleme de securitate pentru calatori si operatori.

Care este legatura dintre toate aceste persoane si succesele lor?

Toti au trebuit, mai intai, sa moara.

Mai recent, milioane de oameni asteapta sa vada ce o sa reuseasca sa schimbe in legislatia rutiera sau comportamentul politistilor cei doi tineri ucisi langa 2 Mai de un conducator drogat. Asteptam cu incredere sa vedem cum doi tineri urmeaza sa faca soselele mai sigure. Se lucreaza intens la Ministerul de Interne si Brigada Constanta.

Alte cateva sute de mii asteapta sa vada niste masuri care sa schimbe casele de exterminare in azile decente. Sigur trebuie sa existe niste initiative si aici.

De altfel si botosanenii isi pun toate sperantele de refacere a decentei in spitalul judetean intr-o femeie care nu mai avea aer. Cine spune ca Ministerul Sanatatii nu functioneaza?

Tragediile, grozaviile, durerea extrema, au ramas singurele care mai scutura periodic sistemul. Sunt singurele impulsuri care reusesc sa mai schimbe ceva. Emotia publica e singura care mai are capacitatea de a reactiva functionarimea sobolanoasa, politicianismul inept, de a reface trasee firave de responsabilitate, de a accelera putin letargia proceselor.

Moartea, in mod paradoxal, resusciteaza aparatul de stat. Ca pe o masa de operatie pe care, intins si livid, corpul primeste un soc care il face sa para viu pentru cateva momente. Politicieni, directori, ministri, functionari incep sa aibe convulsii, spasme in care isi amintesc ca ar fi trebuit sa faca ceva, ca asta s-a discutat la un moment dat, ca existau niste propuneri si liste, ca exista o responsabilitate in implementari si urmarirea proceselor.

Brusc, se trece la treaba. Pe scena se produce o coreografie sofisticata. Se iau masuri. Amneziile lasa loc actiunii, intransigenta nepasarii si suntem, pentru doua saptamani, martorii unei harnicii nemaivazute, cu controale, amenzi, decapitati si executati public. Sistemul este servit, pacatele iertate iar lucrurile isi reiau natural vechile conditionari si scurtaturi. Criza a trecut.

Romania este astazi un sistem ocluzat ce aluneca inainte doar printr-o bolnavicioasa inertie, la fel ca un giroscop care continua sa se invarta cateva minute bune dupa ce a fost oprit. Simularea aplicarii legii si pasarea responsabilitatii sunt denominatorii comuni ai artei de a conduce Romania.

Intreg aparatul de stat functioneaza fara CASCO, la “poate nu se intampla.” Mai cinic, evolutia lui “poate nu se intampla” este astazi “chiar daca se intampla, poate nu iese cu scandal”. Nimeni nu-si mai face treaba pentru ca deprofesionalizarea aduce in fata oameni care nu stiu de ce se gasesc acolo. Si care pur si simplu nu stiu. Cei care stiu, de cele mai multe ori, deranjeaza cu ceva.

Responsabilitatea si datoria personala este inlocuita de legaturi invizibile si o economie subterana a favorurilor si amenintarilor de tot felul. Aparatul de stat este ca o placa de circuite, necuratata de treizeci de ani, pe care cocleala realizeaza noi legaturi interne, care schimba incet, incet, rezultatele si efectele.

Dar iata ca avem moartea. Cu cat mai violenta, stupida, de neinteles, cu atat mai eficienta.

Moartea pare ca ramane astfel singura capabila sa miste ceva. Guvernul din cimitir reuseste totusi constant sa inregistreze victorii si sa tina astfel urmatorii oameni departe de el.

Toate bune si frumoase (ca atunci cand stii ca te poti baza pe ceva) dar mi-e ca astazi va dau numai vesti proaste.

Tacut, marginal, discret, moartea isi pierde puterile. Isi face incet incet loc in cotidian, se pierde in intamplarile zilei.

Guvernul din Cimitir are zilele numarate. Influenta acestuia va scadea treptat, mandat dupa mandat, pana cand, intr-o zi, se va muri degeaba.

Reactia la moarte se va profesionaliza iar moartea va intra in derizoriu. Mai mult, va fi o ocazie de a demonstra ca de fapt sistemul functioneaza si aduce rezultate.

Ca exemplificare, va invit sa urmariti cu atentie incendiul de la Crevedia si sa va notati etapele pe care le observati.

Reactia initiala, in care ministrul, presedintele taie si spanzura, verifica personal, se sfadeste la teve si priveste in ochi raul ca intr-o infruntare primordiala, va fi pusa in scena extrem de rapid dupa scenarii indelung repetate, care au expertii lor, in conditii de siguranta maxima, eficienta si fara complicatii colaterale.

Complicitatea demisiei va functiona impecabil. Demisii din politie isi vor gasi imediat locuri in administratie, cei de la pompieri, la jandarmi iar functionarii vor functionara in ministerul urmator de luni dimineata.

Justitia nu isi va gasi nici de aceasta data vreun obiect in cauza, altul decat constatarea unui accident.

Durata iesirii din scena a personajelor principale se va diminua drastic. Daca astazi se uziteaza un termen de cinci ani, pe viitor estimam un an maxim, poate doi, in caz de condamnare penala.

Sistemul de despagubiri pentru familii si comunitate va functiona impecabil, stingand foc dupa foc, ducand in uitare si acoperind imediat orice pretentie pamanteasca.

In concluzie, mortii o sa mai poata ajuta si ei cat pot si cat se mai poate.

Viii chiar mai putin.

Pentru ca dupa opt ani de zile, urmatoarea transa de mari arsi, de la Crevedia, nu gasesc in Romania un spital unde sa poata fi tratati.