Ce trebuie sa faci ca primar, ca sa schimbi radical fata orasului, in cel mai ieftin mod:

1. Afisajul stradal. Ai pus un numar de telefon, un site, un contact pe un anunt care e lipit aiurea – amenda. Publicitatea in rest, strict reglemementata.

2. Parcagii. Amenda sa se transforme in puscarie. Parcarea aiurea – ridicat masina.

3. Organizarea vanzarii pe strada. In New York este un singur tip de toneta pentru mancare, alte doua trei pentru alte chestii. Punct. Evident puse in locuri decente si la distante egale.

4. Cainii comunitari trebuie eradicati.

5. Rahatii de caine de pe jos. Te-am prins, ti-am confiscat cainele la fel ca ridicatul masinii.

6. Circulatia. Amenzile sa se dea numai de pe camere si sa se puna tone de camere false.

Orice primar (evident ca exemplele sunt din Bucuresti) care rezolva chestiile astea are un oras normal pe care poate sa inceapa sa construiasca si sa faca infrastructura, transport in comun si tot ce inseamna bunastarea locuitorilor.

Follow

Pentru pasionatii de HI FI vintage aici

Follow

E foarte simplu: Romania s-a rupt in doua.

20 de ani am trait si intretinut un fake care acum a explodat.

20 de ani ne-am ascuns in spatele lipsei de performanta, a lipsei unei societati asezate, viabile, sustenabile si incet, incet s-au format doua Romanii: una lipsita de mijloace, care a invatat sa coexiste cu sistemul, sa profite, sa se integreze, sa suga resursele fara a produce valoare, o clica nascuta si crescuta pe structurile si metodele vechi, o masa amorfa, clientelara si organizata intr-o structura paralela, aproape mafiota si alta care si-a asumat munca, progresul, efortul de a schimba si a asimila filozofia liberala si valorile europene, de a creste si instala noul in toate zonele cu care avea contact care s-a bazat pe fortele proprii pentru aceasta.

Ca sa definim mai bine aceste doua mase o sa ma folosesc de o descriere a lui Barbu Mateescu:

Prima masa (socialistii): “Pensionari, majoritatea traindu-si maturitatea in anii ’70, o perioada de aparenta prosperitate. Bugetari care simt ca rolul lor in societate este minimalizat sau batjocorit, lucru incoerent cu statutul meseriei (ex. profesori, medici). Studenti sceptici cu privire la avantajele capitalismului si atenti la punctele sale slabe. Locuitori din mediu agricol care din diferite motive nu pot emigra pentru a-si imbunatati nivelul de trai. Persoane care depind de asistenta financiara din partea statului pentru a depasi nivelul de subzistenta. O pelicula de intelectuali, corporatisti, patroni si freelanceri din perspectiva carora ritmul reformelor din ultimii ani a fost nesustenabil sau exagerat.”

A doua masa (progresistii): “aproape toata intelectualitatea romaneasca, oameni de afaceri, mici patroni, corporatisti, angajati pe salarii relativ mici din mediul privat, electoratul de dreapta de traditie (PNT/PNL -> CDR -> Alianta DA -> TB/ICCD) si o serie de institutii sau vectori institutionali. In randul acestui grup exista diferente de perspectiva care sunt atenuate in numele scopurilor comune: o justitie independenta de presiunile mediului politic, un capitalism infloritor si puternic, reforme in domenii cheie ale societatii (sanatate, invatamant) orientate spre meritocratie si reducerea sau eliminarea privilegiilor derivate din statutul de cetatean (“platesti, ai / nu platesti, n-ai”), mentinerea unei orientari 1) pro-americane si 2) pro-UE in politica externa.”

Aceste doua mase de romani s-au definit mai bine si s-au dezvoltat in perioada de inflorire maxima a tarii si anume intre anii 2004-2009, cand prostia si neputinta noastra ca popor nu ne-a permis sa calarim o bunastare economica si sa refacem corect niste mecanisme in economie sau zona aparatului de stat. Practic, timpurile noastru cele mai infloritoare ne-au si dat lovitura de gratie in momentul aparitiei crizei (creditul luat in nestire, aparatul de stat marit in fiecare an, nesimtirea pe resurse, neaplicarea legii etc).

Incet, incet, din ce in ce mai putini progresisti au inceput sa sustina din ce in ce mai multa populatie balast. Sunt convins ca acum, 20% din populatie, produce 80% din resurse.

Mai departe, in momentul crizei, fiecare masa a reactionat specific: socialistii au fost afectati direct de scaderea resurselor in economia si inchiderea unor robinete, iar liberalii s-au concentrat din ce in ce mai mult pe ce faceau, pentru a-si salva afacerile si a se mentine pe linia de plutire prin forte proprii.

Ultimele doua ocazii de vot au insemnat cam acelasi lucru: mobilizare exemplara a paturii parazitare (usor de manipulat si conditionat economic) care se vede amenintata direct de un viitor nesigur, caruia nu poate sa-i faca fata cu mijloacele proprii si lipsa de combat a paturii progresiste, dezamagita, care nu mai vede in politica nici o salvare, de nici un fel. Evident, asta inseamna intrarea unui cerc vicios fatal, pentru ca ajungerea la putere a celor care nu sunt in stare sa produca, inseamna staza intregii societati in termeni de cativa ani. Daca adaugam si efectele combinate ale zonei de investitii si ale ruperii de Europa, timpul poate sa se condenseze si mai rapid.

Manifestarile paturii balast, odata ajunsa la putere sunt perfect explicabile: mentinerea cu orice mijloace (din ce in ce mai aberante) a sistemul clientelar, de intretinuti. Asta ne era oarecum clar, o surpiza fiind numai virulenta cu care s-a trecut la actiune si suprarealismul unor initiative din aceasta perioada. O alta surpriza este contraponderea care vine, pare-se de la un grup de personalitati destul de independente, PDL-ul fiind o formatiune care nu si-a mai gasit o directie si o coeziune cam de un an de zile. Deci o contrapondere aproape inexistenta (clar inexistenta in zonele institutiilor de reprezentare politica sau programatice).

In toata situatia asta, pot sa inteleg ce face PSD-ul, pot sa inteleg ce face PDL-ul, pentru ca raspund unor doctrine asumate traditional si vor fi intotdeuna in tensiune ideologica.

Aberatia suprema este de departe insa ce se intampla cu PNL-ul. O filozofie politica care a fost vanduta la colt de strada pe 2 lei unui plan de accedere la putere care nu poate sa aiba decat un singur rezultat: iesirea din viata politica. Practic Romania s-a intors la socialism (ca si alte tari europene) inainte sa aiba capitalism.

Nu cred ca mai este un om intreg la minte care sa sa dea vreo sansa PNL-ului (in situatia in care este condus de Antonescu) in orice configuratie electorala in care apare ca o propunere independenta. Asta in conditiile in care liberalismul si progresismul sunt cele care tin tara asta acum pe linia de plutire. Din pacate asta este perspectiva cea mai grava dar in acelasi timp si cheia iesirii din aceasta criza a progresului: resurectia PNL-ului.

Mi-e greu sa cred ca se va coagula alta miscare sau propunere liberal-europeana valabila, de masa in aceste luni si mi se pare clar ca PDL-ul este ca o gaina fara cap in toata povestea asta.

Concluzia mea: ne ducem sau nu spre socialism in functie de o singura variabila: capacitatea PNL-ului de a se reinventa si alia coerent pe plan politic. Pentru ca asta sa se intample, doi oameni trebuie sa plece: Basescu si Antonescu.

Follow