Idiocracy

Din pacate, sentimentul ca mase amorfe de prosti conduc lumea, este imbatabil, zilele astea. Si pare-se ca cine le manipuleaza mai bine, are de castigat.

De la fenomenul Trump sau incapacitatea de a lua o decizie cu privire la controlul armelor, la Brexit, Marine Le Pen si, de ce nu, ce se intampla si la noi, democratia face ravagii.

idiocracy-630x354

Asta nu e neaparat o noutate. Prosti erau si inainte. Numai ca acum, internetul a schimbat totul. Prostia a devenit transfrontaliera, idiotenia s-a globalizat. Prostia a preluat controlul.

Nu mai sunt diferente intre tari, civilizatii, sisteme de educatie. Toti au masa lor amorfa de prosti, conectati la matricea internetului. Abrutizatii accesului, dependentii de informatie, fara capacitate de discernamant, iau decizii majore, gratie democratiei.

Daca in anii 30 fascismul strangea sute de mii de oameni in mitinguri impresionante, ca sa-i conecteze la matrice, acum manipularea se intampla pe telefonul personal, oriunde te-ai afla.

Spunem de multe ori ca 90% din continutul internetului este gunoi dar, de fapt, gunoiul asta este materia prima pentru legiuni intregi de clickaitori care invata, se alimenteaza, se distreaza, participa virtual.

Mai mult si mai grav, desteptii sau progresistii nu mai sunt in control. Branduri, jurnalisti, scriitori, oameni de stiinta, arte, non-arte, divertisment si informare, sucomba, capituleaza, in fata presiunii pentru gunoi, pentru facil, pentru plescaiala.

La nivel personal, prostul simte ca are voce, simte ca poate, si cel mai grav, simte ca TREBUIE. Ca e bagat in seama, ca participa. Simte ca iata, poate sa dea ceva societatii, ca parerea lui a ajuns sa conteze, sa cladeasca. Victorie. Masa critica a fost atinsa. Intoarcerea este posibila numai prin catastrofa.

Winston-Churchill-Quotes-31

In alt registru, ma uitam cu destul de mult scepticism la “Elysium” si utopia in care masa amorfa s-a imprastiat pe tot Pamantul, iar elitele s-au retras pe orbita, dar in ultimele zile mi se pare mult mai viabila perspectiva asta fata de renascentismul melodios din Star Trek.