As incepe cu ultima piesa 5Gang
Lumea este cu siguranta plina de plasticati si manipulatori dar arta lui Selly si a managementului din spate este cu adevarat remarcabila.
Citesc si ma uit la oameni over 40 care se surprind incantati de anvergura acestui baiat de 19 ani. Nu isi explica cum le-au scapat discursul si actualitatea lui, cum de au fost feriti de ideile progresiste si prezenta tonifianta, coerenta a acestuia in tot felul de contexte. Traiesc o mica epifanie si bucurie a contemporaneitatii cu el si se relaxeaza plenar concluzionand ca, ei bine, “cu asa reprezentanti, generatia asta noua mai are o sansa”.
Ne uitam si noi de pe margine si trebuie sa recunoastem: e bun.
Selly penetreaza cu precizie si nonsalanta bule si zone complet inaccesibile dar strategice ale adversarului. Parintii cu ochii pierduti care-si tin pe umeri si nu-si mai recunosc copiii de 7 ani, in transa, la concertele lui, sunt vrajiti de ce cred ca descopera in spatele personajului: “Domnule, este mai coerent decat ministrul educatiei.” sau “Da mama dar uite cum invata, a luat aproape 10 la BAC.”
Cat despre copii, Selly le este un zeu. Asa dupa cum spune: Copiii mei, eu sunt bona, copiii sunt vrajiti, impatimiti, lipiti de el. Experienta unui concert 5Gang poate nauci orice adult. Michael Jacksonul celor care au depasit gradinita este aici.
Cu toate acestea, Selly nu este un inovator, un initiator. Este doar cel care a perfectionat un model de ipocrizie mercantila si l-a dus la stadiul de arta. Este talentat si bine manageruit are un momentum impresionant si un impact fara precedent, in cea mai permeabila zona a societatii – copiii.
Si imi permit sa spun, pare-se intr-un ocean de favorabilitate, ca acest impact este esential negativ.
Influenta este negativa mai ales prin prisma ca apeleaza o populatie in formare, captiva, pe un palier de discernamant extrem de firav. Selly devine invatatorul lor, gurul formator al unei generatii. Copiii trec direct de la Disney la bosulica si raman bineinteles cu mintea la coco si femeia altuia, la invidie ca sentiment esential in jurul caruia ar trebui sa-si evalueze viata.
Modelul lui pleaca de la o prezumtie benigna: eu fac entertainment, scot in versuri ceea ce gandesti tu de fapt, te transpun intr-o lume si in legatura cu niste valori cu care nu sunt deloc de acord iar tu, dupa ce ne-am imprietenit si distrat putin impreuna, cu discernamant si suveranitate, o sa decizi sa alegi calea dreapta, care presupune eforturi, munca si sacrificii (asa cum nu uit sa iti repet de fiecare data).
Ce faceau acum 30 de ani (si mai recent) raperii bling bling unui public de 20+, el aplica astazi cu dexteritate unui public 5+.
Rezultatele sunt imediate, audienta este naucita. Vlogarul minune gaseste scurtatura in viata, inexplicabil, aspirational, supranatural, de parca are hack si le da fiecarora, cu lingurita, mici ferastruici prin care sa se uite la viata lui realizata, le arata din cand in cand care este destinatia. Acest lucru face prapad in jur, invidiosii, dusmanii, se zbat neputinciosi, incapabili sa ajunga la nivelul lui (un pic de déjà vu nu credeti?).
Coregrafia este complexa si implica trei planuri: Selly performerul, actor, liderul 5Gang, Selly baiatul normal care ne impartaseste viata lui de apartament si la final Selly purtatorul de cuvant al generatiei emergente.
Nimic gresit in tot acest set-up si planuri daca lucrurile nu ar fi profund manipulatoare. Si profund iresponsabile.
Nici o problema cu maimutarelile de vlogari gen Dorian hat hat atat timp cat raman pe teritoriul entertainmentului de proasta calitate. Orice standard are o audienta pana la urma.
Problema apare in momentul in care Coco da lectii sistemului si ne spune ca munca este cea care conteaza. Apare mai ales in momentul in care isi someaza audienta de 5+ sa inteleaga (sanki) ca clipurile nu sunt decat distractie, entertainment, fun, ca prefacatoria e acolo si nu cand vorbim serios. Cand ne raportam la copii si ii facem vinovati pentru ca n-au prins cum trebuie mesajul.
Ce se intampla insa diferit, in ultimul timp, este ca racoleaza si cohorte intregi de parinti cu eforturi minime, pe un discurs impecabil: un adevarat lider al generatiei lui, un undercover providential care se da cocalar doar pentru fun in timp ce se construieste si daruieste ca un purtator de stindard pentru o generatie neinteleasa. Singurul prieten si model al copilului tau, unde este evident ca tu o sa dai gres.
Revenind, ultimul clip atinge un alt nivel. Invidia si neputinta nu mai sunt cocalaresti si in zona cliseisticii de club. Succesul nu mai este satisfacator daca nu se indreapta impotriva establishmentului. Selly se dezlantuie si se pisa direct pe cel care e la birou, cel care a ales sa munceasca, sa urmareasca viata absolut normala. In clip vedem ca de fapt ala de munceste pe branci e invidios pe cei care se distreaza pe iaht inconjurati de femei si scaldati in MOET si este evident ca nu poate sa scape de imaginea succesului facil al alorlalti. Il macina, il consuma, este captiv alegerilor lui si evident, nu are cum sa evadeze propriilor alegeri. Dar toata asta e doar o distractie, nu? O glumita din care copiii vor intelege exact ca de fapt munca e ceea ce conteaza asa cum afirmam la teve.
Este ca si cum niste raperi fac o campanie impotriva drogurilor prin scoli in timp ce in clipurile lor toti trag pe nas. It’s just business dar de oameni mari.
Bulversarea care rezulta se traduce foarte simplu in mintea celor de sub 10 ani: in viata trebuie sa arati ca stii regulile si principiile dar succesul nu se obtine in niciun caz prin urmarirea lor. Lumea e a descurcaretilor si a celor care simuleaza cel mai bine. Mintea unui copil de 7 ani nu are profunzimi sau alternative (desi nici cu cei de mai incolo nu ne facem de rusine).
Se creeaza o complicitate inspre cel mai la moda curent in cultura actuala a copiilor: fatarnicia ca reteta a trecerii prin viata. Cautarea cu orice pret a scurtaturii.
Departe de a le sadi fanilor valori si perspective, discursul lui dual naste si cimenteaza in structura mintilor tinere un mecanism de coniventa distructiv si de neinvins: prieteni hai sa va spun cum sta treaba, ca va cunosc si-mi sunteti simpatici… eu o sa am din cand in cand niste discursuri despre ce trebuie facut si cum trebuie sa te comporti in viata dar (wink) astea sunt pentru fraierii care vor sa munceasca. Daca vrei sa curga banu si invidia celorlati, urmariti cu atentie cum se face.
Pentru ca, daca crezi ca calea normala o sa-ti aduca fericirea, o sa-ti bagi in curand unghia-n gat.
Si sa nu-mi spuneti ca sunt constipat si invechit si nu inteleg eu glume si metafore in versuri si clipuri relaxate. Doar ca angajez intr-una adulti care termina facultatea, care cred ca au nu stiu ce hack si nu stiu ce superputeri dar nu se prind de ce nu sunt in stare sa inteleaga un text, sa exprime un gand, sa accepte ca trebuie sa o ia usor si asezat pana sa ajunga unde vor.
Vorba unuia mai vechi: “Care ati terminat facultatea, faceti si liceul. O sa va prinda bine”
Asa ca, dragi parinti, vestea proasta e ca nu o sa va salveze nimeni, nu o sa va faca nimeni treaba, nu e nimeni responsabil in afara de voi de educatia celor mici.
In schimb sunt foarte multi care dispun de timpul si mintile lor si poate nu ar trebui sa se intample asta.