“E o mare onoare sa fii viu, e fascinant.”

Nu cred ca este facultativ sa ai un discurs, pe scena, cand castigi un premiu.

Cand esti cel mai bun din tara. Cand sute de ochi asteapta sa vada cine a facut respectiva campanie, sa inteleaga cum s-a ajuns acolo, cum apare performanta, sa vada oamenii din spatele deciziilor, sa isi traga inspiratie pentru un an de zile de atunci.

Cred ca esential, la orice festival, nu e numai despre premii ci si despre oamenii din spate, despre momentele alea in care poti sa adaugi premiului si sa transmiti ceva audientei. Cumva valoarea Oscarurilor nu consta numai in recunoastere ci si in momentul in care vezi oamenii putin altfel si te implici emotional in momentul respectiv, cand afli ceva din culise.

La noi spectacolul este insa total diferit. Vad directori de marketing si brand manageri speriati, fugind cat mai repede pe scaun, incalcindu-se in doua clisee, suierand un multumesc departe de microfon. E o fobie de scena, e o lipsa cronica de discurs, de pilda si incantare. Momentul e discreditat, dus in nimicuri, glume proaste, mentiuni si strigaturi.

Si aseara, la Effies am experimentat ce au insemnat 40 de ani de comunism. Au vorbit doi straini de zece ori mai bine decat orice roman.

Follow

Ca in orice, si in discursul publicitar exista o amprenta culturala, un stil. O estetica, un manierism, un fel de a vorbi si a transpune lucrurile. Reclamele dintr-un anumit loc tind sa apartina unui teritoriu cultural bine individualizat.

Sunt foarte recognoscibile creatiile englezesti, nord europene, americane, nemtesti, sud americane. Nu poti sa te inseli asupra originii lor. Degaja unitate, unicitate, sambure cultural comun, maniera unitara de tratare. La fel ca in cinematografie. Pare-se ca fiecare tara face filmele cumva, propriu.

Asta probabil pentru ca trebuie vorbeasca unui public omogen, sa transmita ceva pe limba lor, sa nasca o reactie pe niste glume pe care sa le inteleaga oamenii, integrate cultural. Si iata, de aici, concluzia ca ai o publicitate asa cum e tara sau cultura, nu ?

Cam ce putem sa spunem despre publicitatea romaneasca ? Nimic specific. Un exercitiu eterogen de semnaturi individuale, o colectie de culturi personale, pe mai multe paliere, mai rau, recent, o dezorientare, o involutie aparenta, de la varfurile din 2000-2008. Nu parem sa avem un specific, nici pe umor nici pe atmosfera, ciudat dar nici macar pe mistocaria noastra impregnata in ADN.

Ei bine, din perspectiva asta mie imi place Republica Moldova. Un pic naiv asa cum sunt, imi place publicitatea de acolo si presupun ca imi plac si oamenii. E acolo o sensibilitate, o candoare pe care noi am pierdut-o. Un discurs lipsit de sofisticarenie, direct, cald, simplu. Au moldovenii o autenticitate, care asa nevinovata cum pare, iti transmite incredere, deschidere. Si mai au si un umor pe care-l gasesc sanatos, nebascalios, superior. Si mai au si un schepsis, o zona inalta, o finete cu care ramai mai mult timp dupa.

Cred ca moldovenii sunt cei mai englezi advertiseri din partea asta de lume.

Va las mai jos cu exemplele de la Purcari.

Follow

Internetul asta social s-a redus la un loc de dat cu parerea. Despre orice, din orice pozitie, cu orice autoritate. Expectativa nu mai are valoare. Nu te bagi repede cu ceva inteligent in joc, esti prost. Esti eliminat, te simti surghiunit.

Nu achiesezi la joc, pierzi puncte, personajul tau nu se dezvolta, nu ai sanse pe termen lung. Te indrepti usor, usor spre uitare. Si uitarea este cel mai grav lucru care se poate intampla pe internet. Mori. Expiri. Nu contezi.

Ca in orice zona organizata, exista o economie a parerismului. Exista o bursa a subiectelor de unde nu trebuie sa lipsesti, exista o scala a agresivitatii, o conduita, do’s and dont’s, studii de caz, lideri, printi si domnisoare de pension. Tot sistemul e minunat si functioneaza perfect.

Perfect si in simbioza cu noi toti. Ce mai conteaza ca pierdem tone de timp, ce mai conteaza ca totul dureaza doua zile, ca e o lalaiala care nu ne serveste la nimic si tot ce facem este sa umplem lumea de gunoi, trebuie sa ne facem auziti, sa se stie ca avem o parere. TREBUIE sa ne dam cu parerea. Trebuie sa se stie unde ne plasam, care ne sunt gandurile, cat ne duce capul. Traim in dictatura a ceea ce scoatem pe gura.

Nu mai spun ca virulenta si ascutimea parerilor trascede mesajul sau ecranul. Daca nu iti tipi parerea, risti sa nu fie auzita si atunci ce rost toata tevatura ? Cu cat mai vocali cu atat mai multumiti. Cu cat mai incisivi cu atat mai argumentat. Cu cat avem ultimul cuvant, cu atat mai clar avantajul.

De la ce culoare are rochia, la 50 Shades si vaccinuri, la Piticu si reactiile la Piticu, suntem angrenati intr-o perpetua semnare de condica pe subiectele zilei. Ne agresam permanent unul pe altul prin desteptaciunea noastra. Ne scoatem ochii cu argumente care mai de care, dam sentinte, vrem sa stim ce cred toti vocalii, ne inventam probleme si solutii pe banda, ne simtim in viata.

Pareri ?

Follow

Vestul traieste un mic moment de naivitate. A ajuns la un nivel de dezvoltare si sofisticare de la care nu mai intelege pumnul in gura, grobianismul. Probabil aceeasi senzatie o aveau si romanii la intalnirea cu barbarii.

Vestul vrea nuante si acelasi nivel al discutiei. Vrea clavecin si argintarie manuita cu manusi albe. Vrea eticheta, tact si finete. Vrea fair play. Dau eu cu gluma, da si tu cu gluma, nu fi pufi. Turnirul ideilor il excita in asa mare masura incat si-a pierdut reflexele. Toleranta a ajuns slabiciune.

Franta si lumea intreaga scrie ca aia era doar libertatea presei, ca e despre exprimare si satira si ca islamistii sunt niste animale. Corect. Dar ce e si mai corect e ca suntem in razboi. Islamul impotriva lumii civilizate. Rusia impotriva lumii civilizate. E razboi pe bune. Nici o gluma aici..

Care-i diferenta intre avionul doborat de rusi si ziaristii omorati de islamisti ? Sau intre actiunile lui Kim nustiucum, fata de filmul cu el ?

Umorul e o arma, cu siguranta, dar de ce nu iti asumi ca atunci cand scrii, tragi cu ea si ca urmare poti sa ti-o iei inapoi niste gloante adevarate. De la aia de nu prea stiu ei cu gluma ca tine. Asa ca poza asta cu Kalasnikovul din creioane e foarte adevarata. Numai ca nimeni nu vrea sa si-o asume. Adica nimeni nu vrea sa recunoasca ca in conditiile actuale asta poate sa insemne gloante de Kalasnikov adevarat.

Nu mai merge asta cu… staiii frate ca am facut si eu putin misto… Ce te ataci asa ? Asta e un razboi care nu functioneaza pe Conventia de la Geneva.

Du-te in Harlem si fa glume cu negri. E posibil sa mori pe acolo ?

Du-te in Rahova si spune-le cateva rezidentilor. E posibil sa ti-o iei ?

Vestul o sa se trezeasca.

La fel cum m-am trezit eu in anul I de facultate cand m-am dus prima data in R2. Era acolo un bodyguard care batea. Asta facea el. Daca vorbeai cu el iti carpea una. Daca faceai pe desteptul primeai un pumn in cap, daca nu stateai in rand te dadea de perete. O bruta care se ducea seara la discoteca sa mai bata cativa.

Eu, destept, nu intelegeam cum adica nu poti sa te intelegi cu el. Mi-am revenit destul de repede dupa prima altercatie. Comparabil probabil cu senzatia primelor zile de armata.

Cam asta a fost si la Paris si in alte parti. Ii iei la misto pe astia, ti-o iei. Bruta se oftica. Neputinta sa-ti raspunda la fel inseamna doar alimentarea nevoii sa te omoare. La fel cum e de exemplu si Putin, incoltit acum de presiunea economica.

Deci, sa facem glume in continuare pentru cei care nu stiu de gluma. Dar sa ne pregatim si pentru croseu.

Follow

O zi de fiere si de tensiune, de nod in gat si tot felul de scenarii.

Sa speri o zi intreaga ca ce e normalitatea, logica si bunul simt sa supravietuiasca. Sa-i stai la cap sa nu-si piarda respiratia. Sa te gandesti ca in cele mai groaznice accidente, ca nu ti se poate intampla tie. Sa urmaresti mascarada de la televiziuni si oameni schimonositi de disperare, rautate si prostie care rastalmacesc evidenta pentru a manipula ignorantii. Sa vezi cat de multi ignoranti sunt. Sa realizezi ca sunt poate chiar parintii tai.

Sa vezi sadism si dispret profund, planificare si cruzime in comunicatele oficiale.

Sa vezi oameni dusi ca vitele in vagoane la pus stampila dintr-un sat in altul. Sa simti violenta latenta din jurul sectiilor de votare de pe la sate, sa vezi cum, de la seful consiliului judetean la primar si postas, sistemul functioneaza implacabil in acelasi diapazon, toti cu suflarea rece si SMS-urile lui Dragnea in ceafa.

Sa vezi romani care au stat ore intregi sa voteze si altii care nu au mai apucat. Sa-ti dai seama cat de naivi am fost sa ne inchipuim ca astia ar vrea sa faca ceva pentru a-i lasa pe romani sa voteze impotriva lor. Sa vezi premeditarea si structurarea raului. Si sa vezi ca de fapt nu se poate face nimic. Ca suntem niste idealisti care desenam frumos, aruncati in noroi si cu bocancul manelistilor pe gat.

Sa realizezi ce inseamna organizare si control politic al unei jumatati de tara. Sa realizezi incet, incet ca nu-ti mai recunosti tara.

Sa vezi cum inventam simboluri aiurea pentru ca nu avem nimic de fapt. Sa simti organic ca nu exista opozitie in tara asta.

Astea au fost alegerile, asta a fost ziua in care am simtit, in multimedia de data asta, cum fura comunistii alegerile, cum un popor isi pierde inima si se transforma in niste dobitoace atente la bata ciobanului.

Am inteles azi first hand ce inseamna furt fara scrupule si manipulare organizata, ce inseamna o tara captiva sistemului televizor-primar-popa.

Si poate cel mai rau sentiment, sa ai senzatia ca ai castigat, ca ai invins raul, ca respiri, daca ai cu un procent mai mult decat tot sistemul asta.

UPDATE: N-a fost un punct, au fost 10 si a fost senzatia aia de la final ca totul e bine. Ca mai sunt oameni cu care sa te simti ca mergi inainte in tara asta. Bravo!

Follow

Ne simtim bine, ii dam cu like-ul, cu commentul, cu poza si cu ironia, stim cu replica sau slangul, cu meme-ul si cu giful simpaticone, facem doua trei logo-uri destepte si ii mai dam si cu niste citate, stam pe chat sau ii facem un event, ne evervam cu emoticoane, infieram cu commenturi, militam cu poze de profil.

Am devenit simbiotici cu sucul in care stam, ca niste larve de Matrix, conectati zilnic la ce a mai scris ala, cum i-a mai tras-o aluia, la ce replica buna a prins ala pe gif, cate like-uri a adunat spiritul de aseara, cum a intors-o ala din meme.

Si ne intristam extrem ca nu se misca nimic, ca la reality check nu iese ca pe Facebook. Pe Facebook suntem atat de destepti iar prostii astia din real life voteaza prost pentru ca sunt prosti si ignoranti. Doar noi invartim cele mai bune glume si cele mai ascutite spirite.

O natiune de intelectuali alimentati de Catavencu si Times New Roman pentru eternitate. Un haz de necaz care transforma ciorbita in care stam in ceva salin, otravitor. Fara sa ne dam seama ne adaptam si ne transformam in viermi de pestera alimentati de glumite.

Aud mereu exemplul asta, cum ca in alte tari, Facebookul, smartphoneul si Twitterul au sustinut revolutii, au coagulat miscari si au adus impreuna oamenii. Au schimbat ceva. Radical.

La noi se intampla exact invers. Facebookul dezamorseaza, calmeaza, defuleaza. Arzi un comment si te-ai linistit. Mai imparti un Times New Roman si ai pus de-o batalie castigata cu sistemul. Mai primesti si cateva likeuri pe ce ai pus si esti deja campion. Ai pus doua posturi azi si ti-ai facut treaba.

Daca urmaresti commenturile de la articole realizezi cati lideri sunt in spatele monitoarelor, cati valabili stau si dau in tastatura. Trebuie ca oamenii astia exista si in realitate nu ? Si o sa faca diferenta maine, poimaine.

Smartphone-ul e bula in care ne simtim cel mai bine, suntem stapani pe vreo 5 conturi de ceva si pleznim pe cine vrem, cand vrem. Ne construim personalitatea pe care ne-o dorim si ne argumentam cu ambele maini toate initiativele de consola. Avem instrumentele sociale perfecte pentru a inhiba orice manifestare reala, orice urma de actiune.

Acum, plecand de la realitatea asta si uitandu-ne la cum merg lucrurile, se poate intampla ca neocomunistii astia sa puna taxa de pe internet si oamenii sa iasa in strada (ca in Ungaria) sau sa puna taxa si oamenii sa nu iasa in strada (ca in Rusia). Sper in prima varianta pentru ca sunt usor optimist in dupa amiaza asta dar pana nu pun astia taxa pe internet o sa fierbem in supa asta pana murim de tot. Si nici nu o sa ne dam seama. Cu zambetul pe buze, numarand likeuri.

Articolul asta este despre mine, evident. Prefer sa scriu un articol decat sa ies in piata. Macar am votat de fiecare data cand s-a votat.

Doamne ajuta.

Follow

O campanie Asociatia Pro Democratia si Leo Burnett Group.

60% dintre romani nu voteaza. 60% dintre romani se plang intr-una. Aceiasi 60%.

O campanie impotriva absenteismului la vot, pentru a determina cat mai multi romani sa vina si sa-si exprime vointa pentru presedintie. Va asteptam pe Facebook. De luni si pe site.

Iata spoturile:

Follow

Clean. Pure. Simple. Straight from the heart. Best bar none.

11 YO

Follow

“Drumul de la vulnerabilitate la patologie este marcat de mai multe variabile rezultate din interacţiunea dintre materialul genetic individual şi factorii de mediu ce acţionează în timpul dezvoltării.”

Sunt doua lucruri care m-au socat anul asta (si poate in mai multi ani). Primul s-a intamplat acum cateva luni, al doilea de azi. Doua lucruri care par ca sunt din alta lume. Care nu adauga logicii vietii normale.

Primul este stirea despre pensionarii care s-au sinucis dupa ce s-a declansat o ancheta cu privire la niste falsuri in dosarele respective de pensii. In perpectiva unui proces si eventual a unei condamari, poate si a unui an in puscarie, au ales sa se sinucida. Alti doi, sot si sotie, de 54 de ani se sinucid, dupa ce afla ca au de dat inapoi 41.000 de lei casei de pensii.

Al doilea este despre baiatul care intra cu masina frontal pe DN1 intr-o masina de pe sensul opus, care mergea regulamentar, aparent pe fondul unei caderi psihice dintr-o dramoleta de dragoste. Fara sa intelegem foarte bine cum, de ce, o familie cu 5 membri dispare intr-o dimineata.

Deci cum e cu oamenii astia ? Care e marea miza ?

Situatiile par fara legatura intre ele dar cumva e vorba despre doua tipologii care au ajuns la limita, care au facut pasul de nefacut. Pentru unii, limita e mizeria morala si sociala, pentru celalalt e o ratare de duzina care ii diminueaza in asa masura egoul incat contraponderea trebuie sa fie o grozavie.

Unii insala statul ani buni, cu frica si calculele inerente si pur si simplu cedeaza final in momentul in care constructia se naruie si sunt pusi in fata realitatii. Pur si simplu nu fac fata propriului joc la cacealma si este interesant ca aici putem sa vedem tot spectrul de la lasitate la rusine dar chiar si onoare.

Celalalt duce la maxim un ego superinflamat si decide (la limita delirului sper) ca trebuie sa ne arate fara dubii cine este si ce poate. Isi organizeaza o iesire din scena grandioasa, naucitoare, cu damage colateral maxim. Printr-o demonstratie si logica de scelerat produce o oroare vizand direct si concret persoana care l-a refuzat, tarand-o astfel probabil pe viata.

Oamenii se impart in doua, in toate domeniile sau situatiile: unii care gandesc, simt, planifica, spera si atat si ceilalti care ajung sa actioneze, sa puna in practica, sa treaca dincolo.

Totul se reduce la momentul ala de desprindere, de a lua decizia sa faci lucrul ala, de a te arunca spre ceva, de a uita de tot ce ti se spune sau de tot ce e in jurul tau.

Si asta poate sa te faca inventator, antreprenor, stralucitor sau criminal.

“În amigdală informaţiile sunt procesate sub formă de emoţii şi rezultatul este apoi transmis prin impulsuri nervoase la locus ceruleus şi hipotalamus. Locus ceruleus reprezintă locul de origine a sistemului noradrenergic ascendent şi sub impactul informaţiilor de la amigdală apare activarea acestuia (primul răspuns ca urmare a activării sistemului nervos autonom este tahicardia)”

In concluzie, toata viata ne antrenam amigdala, sa fim diferiti si sa dam maxim din noi, fara insa sa facem tampenii ireversibile. Va doresc o amigdala performanta si cat mai putine intalniri cu cei care nu reusesc in domeniu.

Follow