Ciudatul caz al renuntarii la libertatile sociale pentru confort sau cum livrarea acasa, te tine in casa.

Sunt studii care demonstreaza ca un magazin online poate pierde jumatate din vizitatorii pe care ii are pagina lui, cu fiecare secunda in plus, la durata de incarcare a paginii. Pentru ca ne enerveaza sa asteptam.

Cea mai mare frustare intre utilizatorii de Uber este ca portiunea aceia dintre acceptarea unei comenzi si anularea ei de catre sofer, nu poate fi revizuita cu un rating negativ. Pentru ca cel care ne-a dat teapa merita pedepsit exemplar.

Dupa ce dam o tura cu trotineta prin oras, putem sa o lasam oriunde, fara nicio problema. Pentru ca efortul sa o lasam undeva ferit, langa un perete, este nejustificat.

Mega Image le instruieste pe casierite sa puna produsele in punga clientilor, ca diferentiator in batalia retailerului modern. Pentru ca asta ne face sa ne simtim membrii unui club select, cu servicii de concierge. Le Mega.

Marketingul modern si-a gasit un nou obiectiv calauzitor, are o noua mantra: confortul suprem al clientului.

Cu determinare si consecventa, toti responsabilii de produs si de vanzari, si-au propus sa identifice si sa faca sa dispara metodic, toate momentele in care clientul ar putea simti cea mai mica jena, in care i s-ar putea da motive sa renunte, care ar umbri experienta cu produsul. The no friction philosophy rules the modern marketing.

Clientul nostru, stapanul nostru. Relatia, ciudata de la inceput, evolueaza inspre o alta extrema: scopul ei nu mai este satisfactia ci confortul. Clientul nu mai este stapanul nostru ci a devenit dictatorul nostru.

Si nu mai este cale de intoarcere. Orice sincopa sau scapare in legatura cu clientul atrage consecinte care nu pot fi asumate. Pizza rece e ultima pizza.

Dar absolutizarea pozitiei clientului are niste consecinte paradoxale pentru acesta. Cu cat este mai dictator cu atat este mai dependent. Pentru ca dictatorii nu mai pot renunta benevol la privilegii. Sunt captivi deciziilor si pozitiei si nu mai pot reveni la situatia anterioara.

Si confortul nu vine niciodata gratis. Confortul este parte a unui schimb. Si nu vorbim de bani. Sau nu numai de bani. Marketingul a deschis calea, a creat comportamentul iar guvernele se grabesc sa devina urmatorii beneficiari.

Astazi confortul se primeste la schimb, incet, incet, cu libertatea.

Pentru inceput, datele personale. Toti furnizorii de confort primesc cu cea mai mare relaxare datele tale. Top trei furnizori de servicii stiu unde stai, ce telefon si mail folosesti, varsta, familia, veniturile, preferintele.

Iar asta intretine cercul vicios al lumii moderne: cu cat stiu mai multe despre tine cu atat pot sa-ti ofere mai mult confort. Cu cat iti este mai bine, cu atat mai greu iti va fi sa renunti la ce primesti. Esti captiv intru satisfactia ta.

Pentru guverne, urmeaza acest important pas. Cat de curand vor avea acces la datele tale substantial mai mult decat un magazin online sau simplul cazier. Marele gamification chinezesc cu social creditul este urmarit cu interes de toata lumea (mai libera sau nu) dornica sa-si ajusteze propriile scenarii.

Dar la guverne miza trece in alta zona: cu cat stiu mai multe despre tine cu atat esti mai controlabil social si politic. Judetele la stapan se transforma si se unifica in tipuri de populatii sub un anumit control si relatie cu statul. Internetul si telefonul mobil te aduc la egalitate cu locuitorul mediu al unui sat din sud.

In al doilea rand, se pare ca facem un schimb total inechitabil: timpul pe care-l castigam cu toate aceste servicii, il petrecem muncind sau consumand internet. Mancam ce a sosit la usa, in fata calculatorului, stam si urmarim zeci de ore de seriale, in timp ce ni se platesc automat facturile si ni se coace croasantul in masina de facut paine. Livrarea acasa ne tine in casa.

Cunosc oameni care platesc astazi mai mult pe abonamentele digitale decat am platit eu rata primului meu apartament. Iar pentru rate trebuie sa muncesti, trebuie sa cedezi din libertate, din timpul tau.

Iar cetateanul muncitor, este ocupat si, ca urmare, mai putin interesat de viata cetatii, bunaoara. De altfel, discutiile despre venitul garantat va asigura ca si cei neocupati vor face acelasi lucru, pentru ca vor primi pachetul confort de baza, pentru un trai linistit conectati la ce ii intereseaza.

In al treilea rand, tehnologia care creeaza dependenta integratoare.

Telefonul mobil ne ofera, la indemana, metafora perfecta a crizei privarii de confortul tehnologiei asimilate organic, a sevrajului si panicii pe care o simtim in lipsa legaturii cu care ne-am obisnuit.

O iesire din casa fara telefon naste reactii la limita. De la panica, sau imposibilitatea rezolvarii lucrului pentru care ai iesit, la senzatia lipsei unui membru, la o incapacitate fizica si mentala de a te deplasa sau a munci. Nivelul bateriei ne stabileste astazi, pentru prima data in istorie, potentialul si viitorul personal.

Telefonul este poate primul hardware care dezumanizeaza, din istoria relatiei noastre cu tehnologia dar, cu siguranta, nu va fi ultimul. Angoasa despartirii de tehnologie pecetluieste un pact care ne mai taie o felie importanta din libertate.

Pentru ca incet incet, imperceptibil, cu fiecare integrare tehnologica, cu fiecare serviciu nou, cu fiecare startup care scutura piata, legaturile cu matricea devin din ce in ce mai solide si toate cablurile acelea care ne leaga de scaun si ne fac prizonierii relatiei de confort tehnologic sunt din ce in ce mai solide, din ce in ce mai integrate in tesatura umana, de la cele mai mici varste.

Ca intr-o metamorfoza cinematografica, castile acelea albe de iPhone se retrag usor usor, isi pierd firele, iesind initial discret din urechi, numai doi cm dar, la un moment dat (curand), inevitabil, devenind invizibile, implantate undeva intre ureche si creier, moment suprem in care vom scapa de fobiile ca le-am lasat acasa si nu o sa mai putem sa ne descurcam pana la Mega.

Problema principala cu confortul este ca atrofiaza.

Sa plutesti fara gravitatie e cumva confortul maxim dar dupa doua saptamani de plutire, constati ca nu mai poti sa mergi.

Confortul toceste reflexele, scade acuitatea, micsoreaza tonusul. Cu cat faci mai putin efort, cu atat mai mult urasti efortul. Urasti orice pune in pericol starea de bine.

Dupa prima plata online, nu mai vrei sa stai la nicio coada. Dupa prima comanda la supermarket primita acasa, drumul la cumparaturi devine marginal mai putin atractiv, Netflixul castigand cateva puncte in lupta cu efortul de a te imbraca, a naviga prin oras, a cara, a pune pe banda, a pune in masina, toate aceste lucruri care pot disparea cu cateva apasari de buton.

Iar acesta este terenul si jocul pe care va aparea si se va dezvolta noua modalitate de control colectiv sau, cu obiective pe grupuri mai mici si personalizate.

Si, desigur, teoria cred ca exista de ceva timp prin laboratoare, dar acum, printr-o intamplare absolut imprevizibila, traim iata, primul experiment colectiv care demonstreaza exact asta: numai asigurarea unui standard de confort multumitor majoritatii persoanelor, a facut posibila izolarea, controlul.

Nu cred ca exista un scenariu care sa fi putut sa tina in case populatia lumii libere, pana acum. Pana in era internetului si a livratului acasa. Nu frica de moarte ne-a tinut, nu ordonantele si masurile ci acel echilibru caldut intre asigurarea standardului de confort de dinainte si conectarea permanenta cu orice lucru sau persoana de pe planeta. Separati dar impreuna, nu?

Daca nu am fi putut primi vinul si mancarea de pisica acasa si daca nu aveam toate aceste conexiuni instantanee cu oricine ne doream, nu rezistam nici o saptamana.

S-a mai zis ca, cu cat esti mai bogat, cu atat iti place sa stai mai mult acasa. Daca ai si curte, e lux. Confortul a facut posibila ramanerea in casa dar a si schimbat perspectiva asupra nevoii de agitatie ulterioara. Deja multi dintre noi cochetam cu perspectiva reducerii unor eforturi viitoare sau a adoptarii unor obiceiuri noi. S-a instalat aversiunea pentru pierderea celor castigate sau experimentate in perioada asta.

Mica problema este ca si statul si politicienii s-au prins de asta. Cred ca zilele astea traiesc o mirare permanenta legata de gradul de conformism social pe care au reusit sa-l impuna fara prea mare efort. Oamenii care ieseau ieri in strada stau astazi mai mult decat cuminti in case si pun filme pe net.

Statul (si nu vorbesc neaparat de al nostru) invata sa manuiasca acel echilibru fin intre coercitie si acces la confortul pe care il cautam, pentru a-si asigura continuitatea si controlul din ce in ce mai prezent, fara de care nu se mai poate guverna in timpurile noastre. Statul trece la marketingul politic de nivel urmator: confortul micii mite electorale trece la alte nivele si se transforma in mita de infrastructura de confort si sofisticarenii de varfuri masloviene. Ceausescu ne-ar fi tinut potoliti cu niste mancare in plus, dar n-a putut sa se puna cu Rambo si Benny Hill. Astazi ne poti tine in case, linistiti cu niste internet si memeuri haioase.

La nivel global acum, rusii au facut de curand un submarin cu care vor sa taie cablurile prin care circula internetul pe sub oceane, in eventualitatea unui conflict, pentru ca, nu-i asa, in cativa ani, asta va fi comparabil pentru populatie cu experienta unui bombardament cu napalm.

Dictatura viitorului nu va mai deprava coercitiv si brutal ci fin, marginal, personalizat, in legatura cu mici intreruperi de confort in relatia de dependenta pe care o avem fata de internet si livrarea acasa. Espresorul care iti face cafeaua perfecta in fiecare dimineata este slabiciunea ta si argumentul lor.

Matricea se construieste de la nivel individual catre cel central iar secretul este sa fie ceruta, nu impusa. Fiecare dintre noi isi creaza colectia de stimuli, de abonamente si routine de la care cat de curand nu o sa mai poata renunta, colectia de furtune la care ne vom conecta si care vor pompa permanent intr-un corp si minte inerte, satisfactia confortului suprem.

Atat de simplu: Vulpita si Dana Budeanu alaturi de serialul de pe Netflix si Glovo sau jocul tau online vor fi argumentele lor pentru ca tu sa faci ce ti se cere, de catre cine ti se cere.

Si toata lumea va fi multumita.

Lumea, care se lasa sa cada usor pe spate, cu mainile intinse, ca in jocurile alea de incredere din team building, intr-un relanti impecabil, demn de ultima camera de pe iPhone, si care aterizeaza pe cea mai pufoasa saltea, infiorandu-se din toti porii, de textura ei prietenoasa, perfecta, eliberatoare.

La fel cum, acum 30 de ani, lumea se uita prima data in direct la o revolutie, astazi ne uitam si in direct la o pandemie. Cu observatia ca nu doar ne uitam.

Anesteziati si astenizati, in case, suntem conectati, intr-o legatura pe termen lung, cu cel mai mare spectacol mediatic din cate ne-au fost date sa urmarim. Numai ca spectacolul informatiei se dovedeste malign prin el insusi, este epidemia de o suta de ori.

In fiecare zi, dis de dimineata, deschidem telefonul sau capacul laptopului, ne luam cafeaua in mana, ne incalzim gatul si mainile cu gesturi rutinate si incepem un nou asalt, o noua zi in iad.

Zgomotul este asurzitor, tactul este infernal, suvoiul de nestavilit. Fiecare participa. Fiecare ne spune ce a mai citit, ce a mai vazut, cat de tare rade, cat de frica ii e sau cat de bine a facut, cat de incompetenti sunt aia si cat de importanta e credinta, cat de mult conteaza lucrurile facute acum sau cat e de relaxat si cum se mai glumeste zilele astea, cum se schimba ordinea mondiala, cum actioneaza oculta, cum i-a iesit omleta, ce a mai aflat sau cum ii arata ziua. Simpli observatori sau militanti, oportunisti sau conspirationisti, victime sau dirijori, mame sau antreprenori, influenceri sau influentati, fiecare emite bucatica lui de viata, de adevar sau traire, in acelasi timp, in acelasi cor disonant si urlat, pe peretele care nu se mai termina.

Internetul social este virusul scapat de sub control.

Nu exista carantina, nu exista norme sau proceduri aplicabile. Ultima reduta, ultimul punct de rezistenta este persoana fizica, mintea asaltata permanent de ceilalti si sugestionata continuu sa se exprime, sa explice, sa arate, sa simta, sa raspunda. Binele si raul, placutul si mizerabilul sunt scapate de sub control si infesteaza instantaneu oameni de toate felurile, minti de toate calibrele, intentii din toate diapazoanele.

Insinuat structural si ingenuu in vreme de pace, socialul internetului devine monstruos in momentele in care plictiseala, panica si frica isi fac loc in mentalul fiecaruia, in perspectiva vietii alta data perfecte.

Ca o camera de ecou, cu mii de surse simultane, expunerea pe termen lung la acest asalt amplifica si debusoleaza. Sensibilitatile se exacerbeaza, banuielile se confirma, noi aliante se cladesc pe shareul momentului, pe like-ul la minut. Morisca prinde viteza, entropia creste si totul incepe sa arate ca o tesatura de scantei, explozii si luminite, fiecare, molecula adevarului sau a zicerii supreme pentru mintea care trebuie sa aiba partea ei din iluzia ca trebuie sa spuna public ce a vizitat-o numai ce.

Suntem asaltati de retele si de grafice, de glume si comunicate, de liveuri si analize, editoriale si verdicte, strigate de ajutor si dovezi ca lumea se organizeaza, apeluri peste apeluri, imagini mozaicate din casele tuturor, din bucatarii si de pe saltelutele de yoga, vedem un million de masti pe zi, jurnale de izolare, programe de organizat timpul, insomniaci, regasiti, isterizati, calmi, oameni care si-au pierdut rabdarea, oameni care numara, altii care muncesc, morti, salvati, debusolati.

Si iadul e pavat cu intentii bune. Toate acestea se intampla din cele mai bune intentii. Sunt oameni ca noi, oameni pe care-i respecti, pe care-i iubesti, cu care lucrezi, de la care ai de invatat, oameni animati de a face bine, de a se arata empatici si prezenti, oameni care se plictisesc, care vor sa arata ca  fac, vor sa impartaseasca lucruri interesante, momente si pareri, ipostaze si judecati.

…….

Acum ceva ani, descopeream cu mirare si neincredere ca dupa al doilea razboi mondial au existat oameni care, in izolare, au petrecut zeci de ani fara sa stie ca razboiul s-a terminat iar toata aceasta perioada de lipsa de contact cu realitatea nu parea sa-i fi afectat semnificativ. Isi faceau doar datoria, isi traiau viata, pe ultimele date pe care le aveau.

Astazi, cred ca izolarea sociala este singura solutie pentru a trece peste razboi. Separarea sociala trebuie sa se intample si digital. Vorbaria trebuie autorationalizata. E poate cel mai greu lucru pe care poate sa-l faca generatia asta: sa se abtina sa mai faca zgomot. Sa decida ca 90% din ce scrie, nu are nicio valoare. Sa recunoasca ca este parte a problemei.

Sa constientizeze ca bunele intentii pot avea efecte contrarii, ca relaxarea emiterii il incarca pe celalalt, marginal dar continuu, ca aceeasi picatura livrata de o suta de ori pe zi incepe sa schimbe ceva la receptor chiar daca aceasta nu sesizeaza, ca zgomotul zombifica si face manipularea mult mai usoara, ca a te afla in treaba inseamna a da raul mai departe.

Nu cred ca mai este posibil sa rezistam pe termen lung unui asalt informational concertat din care simtim nevoia primara ca trebuie sa facem parte minut de minut. Care ne consuma, implicandu-ne, folosindu-ne. Contactul permanent cu informatia in felul in care este livrata de masinaria sociala compromite semnificativ sansele de supravietuire sau de supravietuire in conditii de sanatate mintala. Traumele sociale sunt mai mari decat cele medicale.

Iar raspunsul este la noi. Nu o sa rezolve nimeni fake news-ul, nu o sa iasa nimeni din businessul de luat clickuri. Trebuie sa iesim noi din businessul de dat clickuri. Din senzatia ca e important sa participi, sa-ti emiti parerea de zece ori pe zi.

E responsabilitatea noastra, a celor care ne consideram destepti sa nu mai fim manipulabili sau instrumente de manipulare.

Astazi, in Poiana lui Iocan, toti au ziare, toti au pareri, toti au o voce, toti inteleg, toti scriu, toti sunt datori cu niste zgomot. E o poiana in care nimeni nu mai intelege nimic dar toti participa cu febrilitate.

La fel cum, acum 30 de ani, lumea se uita prima data in direct la o revolutie, astazi participam in direct la o pandemie.

Majoritar fara intentie sau fara sa realizam, ca niste naivi asimptomatici, imprastiem peste tot aceasta infectie.

Virusul suntem noi iar tusitul e ceea ce scriem pe Facebook.

Social, politic, individual, ca discurs si manifestare publica traim si asimilam zilnic diverse forme si expresii de sminteala colectiva.

Iata sminteala elocventa, delirul expresiv, coerent. Halucinatia asumata la nivel de structura si media performance.

This is Trump's new faith advisor…and no… This is not a joke

Publicată de Rizia Robertson pe Luni, 4 noiembrie 2019

Genul acesta de manifestare, desi usor de identificat si extrem de contrastant, trece si este adoptat de pana la 15% din populatie fara niciun un clipit. Audienta cumpara organic spectacolul, pleaca de acolo ravasita, transformata, atinsa, convertita. Nimic nu pare nelalocul lui, nu se nasc mirari, nu se ridica sprancene. Dimpotriva, spectacolul deschide cele mai intime supape, ajunge sa mangaie cele mai intime si suprimate trairi: “In sfarsit cineva este elocvent despre ceea ce simt.” Ca atunci cand descoperi o melodie care descrie exact ce traiesti si ramai cu ea pe repeat.

Totusi, tractiunea delirului profesionist deschisa de Vadim si urmata apoi de Diaconescu, Cumpanasu si altii nu are capacitatea de a atrage decat o masa compacta de ultrasi care nu mai reusesc sa faca diferenta pe tabel.

Din acest motiv, mai recent, a aparut si este in crestere delirul moderat afirmat, un balet sofisticat, la limita, intre simularea ideilor progresiste si reafirmarea constanta a coniventei, a apartenentei, a jocului interior disimulat la exterior. Suntem o gasca care stim exact ce facem dar simulam aderarea la legi, la EU, la morala, la toate aceste standarde de care nu ne putem sa ne dezicem fara a provoca o catastrofa.

Politica delirului moderat este o politica a dublei presiuni: o presiune exterioara provenita de la standardul moral, social si politic in care se intampla lucrurile si una provenita din interior, de cartel, care trebuie acoperita, contorsionata pentru a fi facuta prezentabila. In orice caz, cea de-a doua este in majoritatea cazurilor determinanta.

De data aceasta, forma pe care o ia manipularea sau prostia nu mai este exaltata ci mult mai insiduasa, mai aproape de simularea normalitatii, de trairile de zi de zi sau problemele oamenilor, de narativul fiecaruia. Audienta este relativ mica dar foarte loiala, formata aproape exclusiv din beneficiarii cartelului si apropiatii acestora.

Scaparile si iesirile din normal nu mai sunt norma ci au o caracteristica de exceptie, au o natura ciclica, de confirmare: le fac cu ochiul complice masei de votanti ca da, ne aflam in aceeasi smecherie dar nu putem sa o zicem chiar pe fata. Se foloseste tehnica scaparii, se arunca constant cate ceva odios dupa care se retrage, se ofera (cu greutate si argumentat) scuze, totul se termina intr-un sanchi din care fiecare intelege ce trebuie.

Comunicarea, desi publica, are un adresabilitate inchisa, specifica membrilor. Suntem intr-o comunitate de glume cu circuit inchis in care ne distram pe seama celorlalti.

La fel stau lucrurile cu toate celelalte parghii. Unde un observator extern vede un populism cras, membrilor comunitatii li se arata singura solutie, unde de afara se vede inadecvare si mitocanie, in interior se vede curaj si prezenta de spirit, unde spoiala este structura, structura de fapt deranjeaza.

Greselile gramaticale, poticnelile, minciuna cu zambetul pe buze sunt common ground, regulile comunitatii, standardul intern, codul secret. Luarea in deradere nu fac decat sa demarcheze mai bine teritoriile, sa stabileasca mai profund falia.

Aceasta comunitate este cea mai stabila si ajunge pe la 30%. Acest electorat nu mai poate fi scos din acest abuz si complicitate prin devoalarea adevarului sau prezentarea unor lucruri evidente, pentru ca pentru el nu exista alternativa. Sunt corp comun cu abuzatorul, cu agramatul, cu mincinosul intr-un schimb maslovian foarte concret, pe toate nivelele.

Caracteristica principala de evolutie a manipulatorului consta in rafinarea mijloacelor si finetea in abordare. Consultati mai buni, pricepere si actualitate tehnica si digitala fac din Dragnea, Dancila sau Diaconu rachete balistice in stare sa culce la pamant regiuni intregi.

Acestei comunitati conservatoare i se opune istoric o comunitate progresista cu caracteristici greagare similare dar cu un set diferit de probleme: lipsa de unitate, lipsa de apetit, mania perfectiunii, incapacitatea de adaptare, sensibilitatea exacerbata, autismul social, lipsa de identitate si carisma.

Principalul avantaj al progresistilor le este si cea mai mare povara. Progresistul este un naiv ineficient cu rezerve inepuizabile de orgoliu. Capabili sa se descurce si sa creeze, la curent cu noul si frumosul, detaliati si sofisticati, traiesc delirul naivitatii si al turnului de fildes. Nu reusesc sa se amestece cu multimea, sa-si “incalce standardele” si sa gaseasca compromisul unificarii, nu reusesc sa-si aplice criterii printre ei sau personal, sunt incapabili sa gaseasca un traseu sau sa deschida un discurs coerent. Sunt transpusi de cat de destepti si drepti sunt si asta ii transforma in prosti si ineficienti.

Cea mai mare slabiciune a acestei comunitati este incapacitatea de a cladi pe propriile principii, in afara referintei continue la rau. Binele pare ca traieste numai ca raspuns al abuzului raului. Si doar deranjul extrem al raului ii mobilizeaza. Hahaiala despre prostul de dincolo reprezinta zeama care coaguleaza principiile cele mai solide. Practic, sunt atat de destept pe cat de prost pot sa te arat zilnic.

Desi personal se descurca sa-si ia deciziile, politic se complac intr-o stare de imaturitate, dezinteres si lipsa de actiune coordonata.

Si ajungem la ultima forma de delir, cel al nepasarii, al neimplicarii. 50% din populatia noastra traieste o iluzie complexa legata de ineficienta implicarii, un autism generalizat, o conditie autoimpusa de pasivitate si nepasare.

…..

La orice manastire sunt doua tipuri de oameni. Oameni cu toate drepturile si un fel de suboameni care poarta denumirea de vietuitori. Acestia sunt cei care ajuta prin curte, pe la bucatarie, in principal la muncile conexe de mentenanta a lacasului. Sunt niste tolerati si ei venereaza asta.

…..

50% din populatia Romaniei formeaza cea mai mare comunitate, cea a vietuitorilor. O comunitate de romani care traiesc printre noi, care uneori iti fac curat in casa, alteori iti pun un diagnostic, care uneori te opresc in trafic si alte ori iti cer sa ajuti copii bolnavi, care citesc horoscopul sau cartile de Gaudeamus, care scriu pe la gazete sau pe pereti, care ajuta sau incurca, care vor sau pot care cred sau asteapta.

Romani prea ocupati sa ridice capul, prea mici ca sa faca diferenta, prea blazati ca sa se complice cu chestia asta, prea putin educati sa inteleaga ce se intampla, prea buni pentru hotii astia, prea vinovati ca nu inteleg nimic in jur.

Romanii care tin Romania pe loc, ca in curtea unei manastiri, unde nu se intampla nimic.

In clasa a VIII-a, profesoara de romana si-a dat examenul de titularizare pe post. Retrospectiv cantarind, aceasta a generat cea mai intensa si efervescenta montare a unei piese de teatru la care am asistat. Inca de la inceputul trimestrului ne-a anuntat ca acesta nu este un trimestru obisnuit ci unul care va culmina cu o opera de arta: momentul in care la ora ei vor participa doi inspectori care ii vor acorda calificativul. Aceea era cea mai importanta ora din viata ei profesionala si trebuia sa iasa perfect.

Tot trimestrul am repetat pentru ora aceea. Fiecare avea un rol bine stabilit, nuantele erau clarificate si scenografiate la secunda. S-a ajuns la sofisiticari in care anumiti elevi trebuiau sa preia o idee intr-un mod “spontan” si sa o livreze “entuziast”. Elevi mai slabi aveau o partitura mai simpla, premiantii stiau pe de rost replici complicate urmate de incheieri cu “personalitate”. Momentele culminante ale regiei au fost cele trei momente in care se introduceau voit greseli (dintre cele mai frecvente, aveam sa aflu) pe care profesoara le rezolva uitandu-se complice la inspectori cu o privire extrem de intelegatoare: “nu mi-a fost usor sa ridic clasa asta… dar pentru asta suntem aici”.

O singura sincopa a avut ora, momentul in care un inspector a intrerupt curgerea unui elev, prin actul II, cu intrebarea “De ce crezi asta?”. Cele 0,2 secunde cat i-a luat elevului sa se intoarca catre profesoara si privirea uluita a acestuia nu i-au scapat inspectorului care, de rusine, a raspuns tot el la intrebare si de atunci nu a mai avut astfel de initiative.

…

Recent, un cunoscut este oprit de politia rutiera si amendat contraventional. Soferul constata prin simturile proprii ca politistul este baut. Ii comunica acestuia ca se gaseste intr-o situatie jenanta si ar fi bine sa nu continue cu aplicarea amenzii si prezenta pe strazi. Politistul ii raspunde sugerandu-i sa-si vada de drum cu aceasta amenda pentru ca prin comentariile acelea savarseste infractiunea de ultraj si lucrurile se pot termina mult mai prost pentru el.

Soferul insista si suna la 112 pentru un al doilea echipaj care sa constate ca primul echipaj a consumat alcool. Operatoarea de la 112 il avertizeaza pe sofer ca acuzatiile sunt grave si in caz ca nu se verifica o sa primeasca amenda si pentru sunat abuziv. De parca n-ar fi roman, soferul insista.

La fata locului se prezinta un al doilea echipaj care duce primul echipaj la sectie unde constata ca era baut. Amenda este anulata. Happy ending, institutiile functioneaza! Inca nu.

La sectie, infuriat de cele intamplate, politistul baut ameninta soferul fara sa se jeneze prea mult fata de colegii prezenti. Numai ca acestea sunt genul de amenintari care sunt puse imediat in practica: in momentul in care soferul paraseste sediul sectiei de politie, politistul il urmareste, il opreste in trafic si ii aplica doua amenzi.

Soferul face o plangere la procuratura si dosarul ajunge la Judecatoria de sector care constata ca politistul avea dreptul sa aplice amenzile (nu avea o concentratie de alcool indeajuns de mare!) si mentine pedeapsa contraventionala aplicata soferului.

Lucrurile se schimba in apel, la Tribunal, unde se desfiinteaza amenzile si politistul este mustrat. Serios abuzat timp de doua luni, binele invinge.

…

“Pune-le domle in acelasi loc, ca oricum le amesteca cand le iau”, imi spune ieri un binevoitor care trece pe langa mine in timp ce incercam sa indes plasticul intr-un tomberon prea plin in timp ce la hartie mai era loc suficient. “Asta-i asa, sa vada lumea ca suntem in Europa”…

…

In fiecare zi, in Romania, ne trezim, ne uitam multumiti in oglinda, ne spalam pe dinti, ne alegem camasa si ne aranjam gulerul pentru o noua zi. In fiecare casa, rutina inceputului ne pune zambetul pe fata, cafeaua in mana stanga iar fiecare isi intra usor, usor in rol.

Scena se deschide si orasul incepe sa se miste sincron, marunt, organizat pana la cel mai mic detaliu. Fiecare se intretaie perfect cu ceilalti si isi cunoaste instinctiv traseul repetat de atatea ori. Fiecare isi ocupa locul si restabileste continuitatea intrerupta ieri. Reincep consultatiile, se misca hartiile, se dau interviurile, se livreaza pachetele, se pornesc sedintele, se cer actele, se inventariaza problemele, se stabilesc masurile, se masoara deviatiile, se stabilesc etapele, se constata inadvertentele, se propun strategiile, se numara voturile, se iau initiativele, se consemneaza progresele, se abordeaza chestiunile, se pun in miscare autoritatile. Preafericitii ctitoresc, imputernicitii reprezinta, superiorii analizeaza, comisiile lucreaza, serviciile vegheaza, functionarii implementeaza.

Politia e distribuita, evident, in rolul de politie, primaria face un rol magistral ca primarie, profesorii si educatorii joaca scena educatiei, preotilor le iese sublim scena harului, judecatorilor le ies impecabil procedurile si procesele, asistentele se intrec pe sine in rolul asistentelor, functionarii fac rolul vietii, controlorii fac exces de zel in rolul de controlori (sperand la un rol mai important), paznicii sunt foarte credibili in rolul de paznici iar criticii, criticii ca de obicei, incearca ridicol sa trolleze ceva ce nu pot intelege.

Paradoxal, in toata aceasta distributie isi gasesc loc si niste figuranti fara talent, niste nonconformisti ai scenei, prinsi parca intr-o curgere pe care nu o inteleg si careia ii rezista naiv. Unii incearca sa faca jurnalism, altii incearca sa-si duca afacerile inainte, unii construiesc spitale iar altii se incapataneaza sa nu-si gaseasca un rol in poveste, ajutand, schimband, criticand si cautand sa ii invete pe altii ca lucrurile se fac diferit, sa reziste seductiei distributiei mari, trairilor de protagonist, mirajului de afis.

Din pacate, si o spun pur dintr-o perspectiva de neimplinire regizorala, din cand in cand, rar de altfel, in aceasta reprezentatie perfecta, au loc mici accidente. Mici aberatii, care vatama putin armonia, gripeaza putin ritmul, nevrozeaza putin tesatura, rearanjeaza putin rutinele. Nu e mare lucru, nu e vorba decat despre niste padurari care mai mor impuscati prin paduri, niste copii care se mai ineaca prin haznale, niste tineri care mai ard prin niste decoruri mai ieftine, niste batrani care se mai sting pe strazi, niste telefoane la care nu raspunde nimeni, lucruri statistice, inerente intr-un live de complexitatea asta. Nimic totusi care sa justifice ajustari de scenariu, reconsiderari de roluri sau atributii, in afara rotatiei obisnuite, care are darul de a mai improspata putin jocul si a oferi clipe de odihna actorilor mai expusi.

Romania reala e greu de privit si asumat. Si la fel ca intr-un ghetou unde viata e insuportabila, in Romania realitatea trebuie jucata permanent pentru a putea fi paletabila. Iar rolurile se invata de mici si se mostenesc din generatie in generatie intr-o spirala ametitoare a smintelii catre minciuna si impostura intru supravietuire.

Romania este simulata pe toate nivelele, in toti nervii si muschii esentiali, pe toate traseele vitale. Cohorte intregi de histrioni au roluri bine stabilite si simuleaza in fiecare zi cu zel, umor si desantare competente, programe, asumari, roluri, intentii, misiuni, initiative, responsabilitati, reforme, bifeaza zi dupa zi, reprezentatie dupa reprezentatie, schizoid si spoit ca traiesc.  

…

Pentru Bacalaureat, tot la romana, procedura era urmatoarea: mergeai la meditatii unde scriai pe un caiet studentesc comentariile pentru textele literare pe care le dicta profesorul, la o masa cu inca trei elevi. Incepand din ianuarie trebuia sa inveti pe de rost cate un comentariu la fiecare doua saptamani. In mai le reluai si mai treceai inca o data printre ele. In iulie dadeai bacul.

La examen a fost oarecum hilar. Dupa ce s-a anuntat subiectul a fost putin liniste, priviri atintite inainte, un mic exercitiu de accesare a comentariului intens memorat, dupa care, soptit, s-au auzit cuvintele cheie: “constiinta omului din popor”, “raportul relatiei om-natura”, ”tripla semnificatie”. Ne picase “La Vulturi” de Gala Galaction”. Copiii s-au pus pe scris si nu s-au mai oprit doua ore. Practic, nu ne ajungea timpul.

Comentariile din caiet, aveam sa aflu mai tarziu, erau de la Bucuresti, extrase din cursurile si lucrarile de diploma de la Litere. Impecabile.

Pentru punctajul maxim era obligatoriu ca lucrarea sa se incheie cu citatul final: “Ajunge atata risipa, atata jaf la vulturi, din mana bietei tari si din carnea noastra”.

…

29 octombrie 2019, 4 ani de la Colectiv

ianuarie

februarie

martie

aprilie

mai

iunie

iulie

august

octombrie

noiembrie

decembrie

The road to Skynet, as we see it.

“If we invent machines that can think, then those machines will invent machines that can think and they’ll invent better machines and very quickly the machines will be a thousand times better then us.”

In 1950, Alan Turing defined the “Turing Test” as a machine’s ability to be indistinguishable from humans. In the same year, John von Neumann defined the “Technological Singularity” as the point at which machines would gain super-human intelligence and then be able to build machines increasingly super-human in a chain reaction that allowed them to evolve far beyond us.

In the shadows, machines are increasing their superiority at a frightening rate. This is a chronology of the events toward singularity, as we can depict it out of the public scene.

Maybe is a good idea to start with this: What Is AI Anyway?

Nov, 2019 – Former Go champion beaten by Deep Mind retires after declaring AI invincible.

Sept, 2019 – AI learned to use tool

Jul, 2019 – AI poker bot is first to beat professionals at multiplayer game

Jan, 2019 – Deep MInd’s AI agents conquer human pros at Starcraft II

Dec, 2018 – How Artificial Intelligence is changing the world.

Oct, 2018 – Can AI support a liberal education model?

August 23rd, 2018 – AI generated artwork on auction

May 24th, 2018 – Facebook’s AI can translate music from one style to another

April 4th, 2018 – The Threat Of AI Weapons

April 4th, 2018 – Will AI Make Us Immortal?

April 3rd, 2018 – AI’s Take Over Involves More Humanization

March 19th, 2018 – Two bots talking

March 9th, 2018 – Will the future be human? Yuval Harari

March 7th, 2018 – How AI is changing the way we make music

March 7th, 2018 – Humans slapped and shouted at robot cars

February 15th, 2018 – AI startups ramp up

February 14th, 2018 – Robots had their own skiing competition at the Winter Olympics

February 10th, 2018 – His 2020 Campaign Message – Robots Are Coming

February 5th, 2018 – AI making music

January 24th, 2018 – AI is learning what are you willing to pay

January 23th, 2018 – Google’s AI Makes Its Own AI Children

January 23th, 2018 – AI generated Coachella lineup

January 15th, 2018 – Artificial intelligence bot beats humans at reading in a first for machines

November 6th, 2017 – Renault and the first car driven by human mind 

October 25th, 2017 – Sophia, the first robot to be granted citizenship

October 25th, 2017 – AI Lawyer “Ross” Has Been Hired By Its First Official Law Firm

October 22th, 2017 – Brain acceleration technique

October, 18th, 2017 – AlphaGo Zero, a step closer to singularity

October 16th 2017 – Google Machine Learning Software Has Learned To Replicate Itself

October, 2017 – Artificial intelligence camera

June 13th, 2017 – Just 10% of trade is regular stock picking

Sunt doua tipuri de accidente. Cele care se intampla neanuntat, rapid, catastrofic si unde reactia este de mai mica importanta si cele care se desfasoara in timp, in slow motion, greseala adaugandu-se greselii anterioare, intr-un lant de erori care la un moment dat nu mai poate fi oprit.

Iata anatomia unui exemplu din a doua categorie, care se putea transforma in cel mai mare accident aero de la inceputurile aviatiei civile.

Zilele aceastea a aparut simularea cu zborul Air Canada 759 care a confundat, pe timp de noapte, pe 7 iulie 2017, o pista, cu o cale de rulare pe aeroportul San Francisco si era cat pe aci sa aterizeze pe a doua, peste vreo doua alte avioane care asteptau sa decoleze.

Fata de cateva comentarii ale incidentului care lauda calmul tuturor celor implicati, senzatia mea este complet diferita: toti cei implicati au ratat pe rand toate oportunitatile de a elimina eroarea lui Air Canada si a evita cat mai devreme posibilitatea unui accident. Astfel, cronologic:

• Minutul 1:20 din primul film – glasul pilotului ne ofera povestea unui zbor de rutina, petrecut in mare parte noaptea. Omul este plictisit, cu siguranta nealert si cu situational awareness limitat. A iesit de mult din tura.
• Minutul 1:35 – fie ca nu se uita, fie ca nu le vine sa creada, fie ca nu vor sa fie luati de prosti, niciunul dintre cele 4 avioane (opt perechi de ochi potentiale) aflate in coada nu reactioneaza la vederea avionului care aterizeaza peste ei. Noapte luminile se vad perfect si directia de aterizare direct catre ei era usor de sesizat. Inexplicabila lipsa de reactie vehementa a celor care asteptau sa moara. In aviatia profesionista foarte mult din reactia normala la evidenta este inlaturata de senzatia ca sunt acolo niste profesionisti care se ocupa de tine si oricum nu are cum sa se intample asta.
• Minutul 1:50 – turnul de control nu are nici o reactie la un indiciu important al lipsei de aliniere a lui Air Canada complacandu-se sa reconfirme pista, fara sa se intrebe ce lumini vede de fapt pilotul.
• Minutul 2:00 – pilotul Air Canada se mai trezeste dar nu complet (nu avem discutiile din cockpit asa ca nu stim ce s-a intamplat acolo dar rezultatul nu a fost satisfacator). Acesta este momentul critic pentru pilot, momentul in care trebuia sa inteleaga ca ceva era gresit, sa coroboreze informatia de la turn, cu ce vedea si sa inteleaga ce a gresit. De notat ca simularea nu este foarte exacta. In simulare nu se vede nici o lumina de balizaj a caii de rulare dar e clar ca acestea trebuiau sa fie vizibile din moment ce pilotul le-a confundat cu luminile pistei. Dar pilotul nu face nimic si se indreapta in continuare catre luminile pe care le-a vazut pe pista desi controlorul i-a spus ca nu este nici o lumina pe pista. Pilotul este in modul zombie.
• Minutul 2:05 – momentul critic pentru celelalte avioane. Reactia pilotului United 1, din primul avion este o explicatie a intregii scene: flegmatic si fara chef, are un comentariu de observator sub nuc. Pare total rupt de scena si de posibilele consecinte. Remarca relaxat ca baiatul asta care aterizeaza a luat-o aiurea si vine peste niste avione dar nu prea ii pasa (sau nu-i vine sa creada). O reactie prompta si decisiva ar fi mai adaugat cateva secunde ruperii lantului de evenimente catastrofice. Dar nimic. De remarcat tacerea completa a celorlalti care, iarasi, ori erau in check listuri, ori erau ca caprioarele in faruri.
• Minutul 2:10 – momentul critic pentru turn care alertat de comentariul avionului de la sol se apleaca in sfarsit asupra situatiei si ia in doua secunde decizia care opreste catastrofa. De altfel este posibil ca turnul sa fi fost alert inca de acum 10 secunde si comentariul de la sol sa fi fost doar o confirmare a situatiei pe care o intuia fara sa poata sa o confirme. Probabil ca unghiul in care e plasat turnul nu ofera posibilitatea intelegerii exacte a situatiei de pe teren in cazul lui 28R.
• Minutul 2:10 – inexplicabila lipsa completa de reactie in cockpitul Air Canada care se indreapta cu relaxare si determinare catre niste avioane la sol. Interventia ulterioara, la comanda de “go-around” ofera un indiciu ca incepusera sa se prinda ca ceva nu e in regula dar lipsa totala de reactie anyway.
• Minutul 2:35 – observatorul de pe United 1, care facea misto cand a vazut ca avionul vine spre calea de rulare si nu a reactionat profesionist, nu scapa momentul si il pareste imediat turnului, in incercarea evidenta de a se delimita de consecinte. In cazul unui accident, United 1 ar fi fost unul dintre vinovatii morali ai catastrofei si ar fi trait cu sute de morti pe constiinta. Oricum, a fost singurul viu la sol, in decursul incidentului.

Si BTW, cum marile tragedii au si parti amar ironice, daca accidentul s-ar fi intamplat, ar fi afectat exact ultimele doua avioane din rand, care erau doua avioane United. Deci pilotul din frunte si-ar fi gasit rapid prieteni printre morti.

So, s-a evitat o tragedie, in principal datorita interventiei controlorului din turn, transportul aerian este cel mai sigur dar tipul asta de evenimente in care factorul uman rateaza ocazie dupa ocazie pentru a evita o catastrofa se poate intampla oricand.

Sa nu faceti ca ei. Mai bine sa fii penibil si usor strident decat mort.

Fly safe.

 

Un reportaj cat 20 de ani pierduti. Ridicolul prostiei si egoismului romanesc.

Nicaieri in Europa hotia nu se combina asa de creativ cu prostia, indolenta si lamentatia. Oameni captivi in cea mai africana republica europena. Oameni care traiesc ca protozoarele, abrutizati, asistati si alimentati de mizeriile de pe TV.

Asta-i Romania astazi: o tara comatoasa, intr-un perpetuu balans intre hotie organizata, hazul de necaz si comentatul altora.

Incapabila de coerenta nationala, fara viziunea si priceperea unei directii comune, infundata in caruselul sinistrilor zilei.

2016 a fost un an galagios, cu scandaluri si mirari, cu multi morti celebri, cu schimbari radicale si evolutii rapide, cu senzatia predominanta ca lumea s-a impartit in doua iar cei prosti sunt mai multi.

Cu siguranta un an cu evenimente greu de anticipat, care cu siguranta stau la baza unor schimbari fundamentale pentru anii viitori. In orice caz, un an foarte interesant.

Iata cum s-a vazut 2016, intr-o selectie personala de evenimente de la noi si de aiurea.

Ianuarie – iunie aici.

Iulie – Decembrie

2 tone de cocaina surprinse in Portul Constanta – 1 iulie

O masina Tesla pe auto intra intr-un camion si isi omoara stapanul – 1 iulie

In timp ce Firea se gandeste ca ar fi bine sa interzica evenimentele stradale in Bucuresti – 4 iulie…

…NASA cu a lor sonda spatiala Juno, intra pe orbita lui Jupiter – 5 iulie

Iar liceenii romani o pun de o petitie – 5 iunie

Guvernul Ciolos schimba 4 ministri si lanseaza un plan ambitios de schimbare a felului in care Romania face business – 5 iulie

Summitul NATO se termina fara mari realizari pentru Romania – 8 iulie

Incepe fenomenul Pokemon Go. Dupa un superboom, intr-o luna incepe sa scada – 9 iulie

Se promulga legea cu 51% alimente locale in supermarketuri – 11 iulie

UNPR este absorbit de PMP – 12 iulie

In puscariile din Romania incepe un val de proteste pe niste cai mai oculte – 13 iulie

Dintr-un noroc chior, la Berevoiesti sunt gasiti zeci de sclavi – 13 iulie

Apar imagini neconforme dintr-un spital din Romania – 13 iulie

La Nisa, de ziua Frantei, mor 80 de francezi – 14 iulie

Moare si Radu Beligan – 20 iulie

Messenger a ajuns la 1 miliard de utilizatori – 20 iulie

Funai opreste productia de playere VHS in aceasta luna – 21 iulie

Erdogan declara starea de urgenta in Turcia pentru 90 de zile – 21 iulie

SOV condamnat la 6 ani de inchisoare in dosarul Petromservice – 22 iulie

Good Read – This Moment In Time

Zile cu multiple atentate teroriste individuale in Franta si Germania – 25 iulie

Yahoo se vinde lui Verizon cu 4 miliarde si ceva – 25 iulie

Hillary Clinton devine prima femeie nominalizata pentru prezidentialele din SUA – 27 iulie

Good Read – The Death Of Expertise

Protestatarii din Rio au stins Flacara Olimpica – 29 iulie

Vantu il confirma pe Bogdan Olteanu spagar. Acesta din urma petrece o noapte la arest – 29 iulie

Un om se arunca din avion de la 7.500 de metri, fara parasuta si aterizeaza pe o plasa – 31 iulie

Moare Regina Ana – 1 August

Incepe Olimpiada de la Rio – 5 august

O masina Tesla isi duce stapanul la spital – 8 august

O veverita fura un GoPro – 11 august

Medalie de aur la scrima pe echipe – 12 august

Olteanu primeste un mandat de arestare pentru 16 zile – 12 august

Rusii se gandesc sa ramana permanent in Siria – 12 august

Tariceanu fenteaza o coada la permise si este surprins – 15 august

Dinamo face gluma anului pe stadionul Stelei – 16 august

Zvonuri cum ca americanii muta armele nucleare la Deveselu – 18 august

Un copil este salvat din daramaturi la Aleppo, Siria – 18 august

Cutremur in Italia cu sute de morti si orase distruse – 23 august

Tesla lanseaza modelul P100D, cu autonomie de peste 600 km si 2,5 sec la 100 km/h – 24 august

Poza cu un om bogat din 2016

Politisti francezi aplicand noua lege ce interzice purtarea burka pe plaja – 24 aug

Moare Gene Wilder, cel mai prolific producator de memes – 29 aug

Se incheie cea mai calduroasa vara din istoria cunoscuta.

Zi neagra pentru asiguratori, Space X explodeaza la Cape Canaveral impreuna cu satelitul Facebook – 1 sept

DNA solicita inceperea urmaririi penale pentru Oprea si Toba – 1 sept

Petre Toba isi da demisia si va fi inlocuit cu Dragos Tudorache – 1 sept

Premierul Ciolos zboara comercial la Ecomony si o tara intreaga se mira – 4 sept

Ponta plasat sub control judiciar pentru 60 de zile – 6 sept

O poza

Se lanseaza iPhone 7 si 7 plus – 7 sept

Ca raspuns, Note nr. 7 a lui Samsung tinde sa ia foc cand e la incarcat – 9 sept

ING este grav lovita de o cadere a serverelor si nu prea reactioneaza rapid – 10 septembrie

15 ani de la 11 septembrie – si povestea zilei din Air Force One

Good read – Friends

Bayer cumpara Monsanto cu 66 miliarde de USD si devine cel mai mare furnizor de solutii de crescut mancare pentru planeta – 13 sept

Good read – The age of Apple is over

Un luptator sirian anti Assad incearca sa faca un selfie cu un telefon care declanseaza o bomba – 16 sept

Good read – Dr. Romila

Inflamare masiva a internetului local cu homeparentingul si mai ales Olivia Steer – 16 sept

Ciolos invitat la un linsaj in Parlament, de cuplul Tariceanu, Dragnea – 19 sept

Senatul il scapa pe Oprea de urmarire penala – 19 sept

Brad Pitt, prins de un detectiv cu Marion Cottilard, primeste actele de divort de la Angelina – 20 sept

Moare Gyuri Pascu la 55 de ani, dupa care Sebastian Papaiani la 80 de ani. Urmeaza o investigatie pentru moartea lui Gyuri. – 26 sept

Oprea isi da demisia din Senat dupa o manifestatie in strata in mai multe orase – 26 sept

Elon Musk ne arata cum ne duce pe Marte, in timpul vietii lui – 27 sept

Primele F16 Romanesti ajung in tara – 29 sept Un film despre viitorul apropiat.

Tragedie imensa in Allepo, Syria – oct

Johannis creaza o comisie care se va ocupa de proiectul de tara al Romaniei – 2 oct

Rusii denunta un acord cu SUA cu privire la eliminarea plutoniului – 2 oct

Se suspenda proiectul de hotarare cu privire la omorarea unor animale protejate. Se investigheaza premizele – 4 oct

Boeing spun ca ne duc pe Marte inaintea lui Musk – 5 oct

Myke Tyson face o vizita in Parlament. Urmeaza televiziunile mondene. – 5 oct

Proiect de lege cu privire la strategia de dezvoltare a Romaniei – 5 oct

Google lanseaza un telefon – Pixel – 5 oct

Cateva ganduri geostrategice.

Hillary Clinton pare ca este in frunte dupa a doua dezbatere prezidentiala – 8 oct

Facebook lanseaza Workplace, reteaua sociala privata pentru afaceri – 10 oct

Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare ramane fara atributii in urma votului Senatului. Presedintele acestuia demisioneaza – 11 oct

Elisabeta Moraru, noua sefa Google in Romania – 11 oct

Samsung opreste definitiv productia lui Note 7 – 11 oct

Good read.

Rusia devine din ce in ce mai belicoasa in Orientul Mijlociu si fata de America. Aici, niste explicatii – 12 oct

Un urs este impuscat in Sibiu – 12 oct

Marea bariera de corali a murit – 14 oct

Ciolos lanseaza o colectie de principii Platforma Romania 100 – 17 oct

Metroul bucurestean intr-o dimineata de octombrie – 18 oct

Sonda europenilor, Schiaparelli, se prabuseste pe Marte – 20 oct

Singurul portavion rusesc face o tura de la nord spre Marea Mediterana lasand in urma o dara de fum vizibila din spatiu – 22 oct

PNL si USR s-au conectat cu Ciolos la caruta electorala – 23 oct

Se pare ca la anul mergem in Canada fara viza – 30 oct

Un an de la Colectiv si zeci de articole cum ca nu s-a schimbat nimic. Dar s-au schimbat multe – 30 oct

#spersacrapi – 2 nov

Carambol cu 33 de masini pe A2 in conditii de ceata densa – 5 nov

Alegeri prezidentiale in America – 9 nov

Alina Gorghiu se gandeste ca acest clip este o super idee – 10 nov

Situtia la finalul weekendului – 13 nov

Good read – 14 nov

Concluzii cu lumea la final de 2016 – 16 nov

Adrian Severin ia 4 ani cu executare, din care va face numai unul ca e in varsta – 16 nov

Doua probleme Facebook la final de an: fake news (care au explodat la alegeri) si bula algoritmului – 17 nov

Moare Fidel Castro – 25 nov

Este devoalat un alt personaj oprescian – Florin Secureanu – 28 nov

Romania, inainte cu doi ani de la aniversarea a 100 de ani de la Unire – 29 nov

Dupa zeci de ani, au reusit sa puna un acoperis peste Cernobil – 3 dec

Portavionul Kuznetov pierde al doilea avion in 3 saptamani, in prima misiune – 5 dec

Vinilurile au generat mai multi bani decat downloadul digital in America – 4 dec

Presedintele bun castiga in Austria – 5 dec

Premierul Italiei isi da demisia dupa ce referendumul de schimbare a Constitutiei este respins – 5 dec

Dear Mr Trump. What a year – 7 dec 2016

Raluca Kovesi ar avea probleme cu 4% din teza de doctorat – 8 dec

Good read – manipularea prostilor.

Se intamplau niste experimente – 9 dec

Cu 46% PSD si 6% ALDE bula noastra numai ce s-a facut putin mai mica – 13 dec

Prim Ministrul Turciei semnand propunerea de modificare a Constitutiei prin care isi transfera puterea lui Erdogan – 13 dec

Tragedia se amplifica in Aleppo – 14 dec

Trump strange la masa niste cetateni pentru a le face cunostinta cu copiii lui – 14 dec

Se distribuie scaunele in Senat si Camera – 15 dec

Intra in functiune Galilleo, GPS-ul european – 15 dec

Americanii il acuza pe Putin pentru atacurile cibernetice in legatura cu alegerile – 16 dec

Mor Henry Heimlich si Constantin Stroe – 17 dec

Incheiere in forta a anului: ambasadorul rus la Ankara impuscat, niste participanti la targul de Craciun de la Berlin calcati cu camionul, niste oameni morti la Zurich in Centrul Islamic – 19 dec

Urmeaza 26 de morti in Mexic, dupa o explozie intr-o piata de artificii – 20 dec

Dragnea o propune pe Sevil Shhaideh, Prim Ministru – 21 dec. Ulterior Johannis refuza.

Sebastian Ghita dispare – 21 dec

Un avion rusesc, cu 92 de oameni la bord printre care si corul armatei cade in Marea Neagra – 25 dec

Mor George Michael si Carrie Fisher – 26 si 27 dec.

 

Ciolos se duce la Antena 3 sa vorbeasca cu Gadea. Moment important. Agendele stabilite cu luni inainte. Mijloacele personale asumate, incarcate la maxim. O confruntare intre doua lumi. Mize majore.

In spate, doua tabere stau si isi noteaza punctele pe caiete sau pe Facebook: “ce i-a dat-o”, “l-a facut”, “si-a luat-o”, “cata eleganta”, “cata badaranie”, “infect”, “calm”. Nimeni nu asculta de fapt pe nimeni. Nicio parte nu doreste sa inteleaga ceva de la cealalta. Satisfactii, verdicte, multumiri intime si frici reprimate. Se traieste foarte intens. Se puncteaza croseele, se ovationeaza intorsaturile, se adauga argumente doar catre echipa favorita. Fiecare simte organic ca al lui controleaza situatia, se traieste delirant fiecare replica, se stipuleaza argumente definitive, se invoca bunul simt (sanchi), evidenta.

Batalia de pe Facebook se duce cu aceeasi logica: aia sunt hoti, sunt corupti, noi suntem solutia. Uitati-va si decideti. Folositi-va bunul simt. Nu fiti morti. Treziti-va. Sharuiti, laikuiti, votati. Glume, filmulete, gifuri, stiri false, tot ce intra. Circ de antecamera, surogate de intretinut multimea.

In rest totul este stabilit: Romania veche este 40% si asteapta razbunarea, Romania noua se chinuie sa fie 30% si isi cauta resursele. Pe margine, Romania decuplata isi vede de viata detasat, neimplicant, saraca cu duhul, manelizata, din ce in ce mai analfabeta si cu o catedrala din ce in ce mai mare.

In spate, pe hoti ii intereseaza sa supravietuiasca, pe noii veniti sa ajunga sa o schimbe. Primii s-au prins ca nu trebuie sa faca valuri, ceilalti baga bani spre cei 15% indecisi, sa-i faca sa se miste inspre ei, la vot, duminica.

In ultimii patru ani, solidificarea s-a incheiat. Astazi Romania este compusa din trei mari grupuri, prezente in toate structurile societatii: profitorii dezmosteniti, progresistii entuziasti si cei pe care nu-i intereseaza. Si toate grupurile sunt monolit. Nu poti sa mai misti pe nimeni dintr-o parte in alta pentru ca, de fapt nimeni nu vrea sa se uite peste gard. Nimeni nu are cum sa-si schimbe dramatic viata, increngatura, doctrina, promisiunea. Nu exista de fapt nici o propunere credibila pentru nimeni, pentru a-i scoate din incremenire. De fapt nu este nici o miza. Situatia e depasita. Romania se sufoca incet, blestemul debilitatii ei istorice este aici, bine mersi.

La Antena 3, o emisiune care nu a miscat nimic in spate. Tensiuni de platou si defulari de talk show. Nimeni nu asculta. Nimeni nu preda stafeta. Nimeni nu se preda. Nu avem viitor impreuna. Ramanem inclestati pana murim. O conciliere imposibila.

Pe Facebook, din spatele algoritmului, gloate astenizate dau cu scroll, in propria ciorbita, furnicati pana la spasm de lucrurile pe care vor sa le auda. Autism total.

Petrolierul sparge valurile inainte.

………

Din bula noastra traim iluzia ca progresistii sunt mai multi. Nu sunt. O sa vedem cifrele in cateva zile, o sa tragem aer in piept si o sa ne intoarcem in bula unde lucrurile sunt mai respirabile. Din ce in ce mai multi sunt insa cei decuplati, balastul, asistatii, cei care nu inteleg nimic in jur.

In rest, asteptam sa mai moara dintre ei, sa mai zica ceva americanii, sa mai pice cativa la bulau si poate peste 4 ani o sa fie mai bine.

Blestemul mioritic romanesc transcede inca un moment de cotitura si il transforma intr-o sansa ratata. O natie blestemata, intr-o eterna remiza, care si-a tolerat lasii si in care prostii au fost mereu ai mai numerosi. O natie care asteapta sa treaca timpul.